Greva controlorilor aerieni ar putea afecta 22 de aterizări şi 18 decolări, pe Aeroportul Henri Coandă

Un număr de 40 de mișcări de aeronave sunt programate miercuri pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București în cele două ore stabilite pentru greva de avertisment a controlorilor de trafic aerian, au declarat reprezentanți ai aeroportului.
Iulian Tudor
14 iul. 2015, 14:40
Greva controlorilor aerieni ar putea afecta 22 de aterizări şi 18 decolări, pe Aeroportul Henri Coandă

„În intervalul anunțat al grevei controlorilor aerieni, mâine (miercuri — n. r.), conform planurilor de zbor, sunt programate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București 22 de aterizări și 18 decolări, adică 40 de mișcări de aeronave”, au precizat sursele citate de Agerpres.

Controlorii de trafic aerian vor intra miercuri în grevă de avertisment, timp de două ore, între 11,00 și 13,00, după ce au eșuat și negocierile de luni cu conducerea ROMATSA, în prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Dragoș Titea.

Potrivit sindicaliștilor, cauzele grevei sunt neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și nerezolvarea unui număr de 14 revendicări ale sindicatelor.

GREVĂ de AVERTISMENT la Romatsa. Sute de zboruri vor fi afectate timp de 2 ore VIDEO

„Controlorii de trafic aerian vor fi în grevă miercuri, timp de două ore, între 11,00 și 13,00. Cauzele sunt neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, neajungerea la nicio înțelegere în urma unei concilieri avute cu Inspectoratul Teritorial de Muncă. Nu am ajuns la niciun rezultat”, a declarat, joi, 9 iulie, pentru AGERPRES, secretarul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Andreiaș Păduraru.

Potrivit acestuia, în cele două ore de grevă, ROMATSA va asigura, conform legii, minimum o treime din traficul aerian, la care se adaugă aeronavele care transportă șefi de stat, prim miniștri, miniștri, monarhi, bolnavi, avioanele militare, avioanele de căutare cu salvare și cele umanitare.

„Care vor fi aceste zboruri, se va decide la nivelul organismelor internaționale, respectiv Eurocontrol, de la Bruxelles, pentru că o aeronavă nu poate zbura fără un plan de zbor depus. Aceste planuri de zbor sunt, practic, aprobate de acest organism. Dânșii vor decide care este acea treime”, a precizat, joi, la rândul său, liderul Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian (ATCOR), Gabriel Tudorache.

Au picat negocierile de la ROMATSA. Miercuri este GREVĂ

Sindicaliștii de la ROMATSA spun că ultima oară când s-a pus problema unei greve a fost începutul anilor ’90. Acum s-a ajuns în această situație după negocieri care au durat mai mult de două luni pentru încheierea unui nou CCM. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la nicio înțelegere, iar de la 1 iunie 2015 angajații ROMATSA nu mai au Contract Colectiv de Muncă.

De asemenea, sindicaliștii mai au 14 revendicări ce vizează zona profesională, protecția salariaților, siguranța traficului aerian, dar și drepturile sindicale, cea mai importantă fiind cea legată de vârsta pensionării. Însă, spun ei, directorul ROMATSA a refuzat continuarea negocierilor.

„A urmat o conciliere pe 14 revendicări ale noastre, dar niciuna dintre ele nu a fost rezolvată la acea conciliere. Domnia sa a refuzat continuarea negocierilor. Una dintre ele este faptul că noi ne pensionăm efectiv la 65 de ani. Vârsta de pensionare a controlorului de trafic în România este de 65 de ani. De șapte ani nu reușim să promovăm această lege, deși toate partidele care au fost la putere recunosc că nu se poate așa ceva, în Europa vârsta de pensionare fiind de maximum 52-55 de ani. Avem o solicitare care este rezultatul Memorandumului încheiat anul trecut cu domnul ministru Șova (Dan Șova, fost ministru al Transporturilor — n.r.) de a face un articol în Contractul Colectiv de Muncă să nu mai stăm la dirijare în momentul în care împlinim 55 de ani, acest lucru fiind efectiv un pericol pentru siguranța traficului aerian. Este imposibil ca la asemenea vârstă să mai ai reacții la fel ca la 20, 30 de ani, la secundă. Aceasta este una dintre cele mai importante revendicări”, a explicat, joi, Tudorache.

În urma anunțului făcut de controlorii de trafic aerian, potrivit căruia vor intra în grevă de avertisment, conducerea ROMATSA a anunțat, pe site-ul propriu, că decizia sindicatelor va fi contestată în instanță și a solicitat Ministerului Transporturilor să medieze conflictul luni, pe 13 iulie, în cadrul unei întâlniri între patronat și sindicate, în dorința de a rezolva conflictul de muncă.

Însă, negocierile de luni cu conducerea ROMATSA, în prezența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Dragoș Titea, au eșuat, iar controlorii de trafic aerian își mențin decizia de a intra miercuri în grevă de avertisment, timp de două ore.

„Am avut astăzi (luni — n. r.) o întâlnire la ROMATSA, nu știu să spun dacă a fost conciliere, mediere… . Cel mai important este că nu s-a rezolvat niciuna dintre cele 14 revendicări ale noastre. Nu am știut absolut nimic (despre întâlnire — n. r.). Am aflat de la presă că domnul Titea a intrat în ROMATSA la ora 10,00. Din păcate, ca și până acum, în prezența domnului ministru, domnul director general face afirmații că este de acord cu toate cele 14 puncte, așa cum a spus și în fața presei. Ok, haideți să stingem punctul 1. A, păi aici nu sunt de acord. Punctul 2. Nu, păi aici nu pot face chestia asta. La punctul 5, nici aici nu sunt de acord. Absolut nimic. Niciunul dintre cele 14 puncte nu s-au rezolvat”, a declarat, luni, Gabriel Tudorache, controlor de trafic aerian la ROMATSA, liderul Controlorilor de Trafic Aerian (ATCOR) și purtător de cuvânt.

DailyBusiness
Ce categorii de persoane trebuie să plătească CASS de la 1 august. Categorii alese în proiectul Guvernului
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
Fanatik.ro
Video șoc cu momentul accidentului teribil de pe centura Bucureștiului
Capital.ro
Călin Georgescu fuge din România?! Adevărul despre boala de care suferă. A recunoscut
Playtech.ro
Limba cu cele mai multe cuvinte din lume: nu e vorba nici chineză, nici de germană
DailyBusiness
Compania de stat în care angajații sunt plătiți regește. Șefii încasează lunar 10.000 de euro, iar membrii CA primesc 14.500 de lei pentru fiecare ședință la care participă
Adevarul
Momentul șocant în care o tânără e băgată cu forța într-o mașină, în parcarea unui supermarket din Bacău. Ce a salvat-o
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
România trebuie să strângă și mai mult șurubul. S-a dat ordin
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Scene apocaliptice după furtunile care au făcut prăpăd în România. Un acoperiș a fost smuls de pe un bloc, în Deva
Cancan.ro
BREAKING | Preotul Ioan Mihai Măriuța, de la Gugești, a murit la doar 35 de ani
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Anunțul oficial al autorităților. Plata se face exclusiv cu card bancar
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
VIDEO Accident mortal pe aeroport. Bărbat de 35 de ani, aspirat în motorul unui avion
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Taxe pentru cei care stau la bloc și la casă. Se plătește mai scump din luna august
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un lot din drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu face un pas înainte! Cine sunt constructorii interesați