Olimpicii internaţionali premiaţi cu burse de merit între 335 şi 670 de lei

Aproape 100 de elevii premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale în 2011 vor primi bursă de merit cuprinsă între 335 de lei şi 670 de lei pe lună, 14 dintre ei fiind admişi ulterior obţinerii distincţiei la universităţi din Europa şi SUA, iar nouă la instituţii de învăţământ din România.
Romania TV
19 oct. 2011, 19:45
Olimpicii internaţionali premiaţi cu burse de merit între 335 şi 670 de lei

Ministrul Educaţiei a aprobat la sfârşitul lunii septembrie Ordinul privind aprobarea listelor pentru acordarea „Burselor de merit olimpic internaţional” elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale în 2011, informează Mediafax.

Astfel, 71 de elevi de gimnaziu şi liceu vor primi lunar această bursă de merit în valoare de 670 lei în cazul celor medaliaţi cu aur, 503 lei pentru cei cu argint şi 335 lei în cazul celor medaliaţi cu bronz.

De asemenea, alţi nouă absolvenţi de liceu au fost admişi, pe baza premiilor primite la competiţiile internaţionale, la universităţi din România, iar 14 la universităţi din Europa şi SUA.

Printre instituţiile de învăţământ superior din România care au înscris olimpici se află Politehnica Bucureşti, Universitatea Transilvania Braşov, Universitatea din Cluj, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Al. Ioan Cuza.

Alţi 14 olimpici au fost admişi la universităţi din SUA şi Europa şi aceştia urmând să primească bursă de merit.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fostul atacant al lui Adrian Mititelu a susținut Universitatea Craiova din tribune la meciul cu Getafe
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT