Daniel Constantin, despre coaliţia de guvernare: E important ca PSD să rămână unit

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat vineri, la Oradea, că, din punctul de vedere al partenerilor de guvernare ai PSD, "mesajele sunt bune, clare, de continuare a guvernării", chiar dacă situația actuală din rândurile social-democraților "nu este plăcută pentru o coaliție din guvernare".
Ionela Marcu
17 iul. 2015, 10:01
Daniel Constantin, despre coaliţia de guvernare: E important ca PSD să rămână unit

„Principala noastră preocupare este consolidarea guvernării. ALDE are patru ministere pe care le conduce, unde încearcă să implementeze politicile prevăzute în programul de guvernare, dar și politicile ALDE pe care le-am promovat la nivel național. Pe de altă parte, sunt 14 secretari de stat care administrează domenii foarte importante.

Cu alte cuvinte, avem un rol extrem de important în ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a românilor. Dacă se trăiește bine în țară, este și meritul ALDE. Dacă sunt probleme, cred că avem și noi o parte din vină și trebuie să ne asumăm acest lucru. De aceea preocuparea noastră majoră este să ducem la bun sfârșit programul de guvernare pe care l-am asumat ca și USL în anul 2012″, a spus Constantin, într-o conferință de presă.

Citeşte şi: Băsescu: Predoiu nu va fi premier. Văd o altă coaliţie. Dacă e în interes naţional, Oprea o va face

El a afirmat, răspunzând unei întrebări, că situația actuală din PSD se resimte „rău” în rândul formațiunii politice pe o reprezintă, subliniind, totodată, că „nu este o situație plăcută pentru o coaliție la guvernare”, scrie Agerpres.

„Din experiența trecută, pot să spun că am guvernat bine atunci când a existat liniște în coaliția de guvernare. Și cred că am avut capacitatea, nu doar în trei ani, cât am guvernat împreună, ci în patru ani, de când s-a constituit USL, am avut rezultate foarte bune și am găsit toate pârghiile ca să nu ieșim în public cu anumite probleme care au mai existat între noi și există între oameni, dar între aliați politici, cu interese politice diferite.

M-aș bucura foarte tare ca toate aceste dispute din PSD, fără să dau eu sfaturi — dar eu m-aș bucura ca și aliat — să fie ținute cât mai mult în interiorul PSD, să nu se iasă în public. Cred că este important, astăzi, să capitalizăm rezultatele unei guvernări foarte bune”, a afirmat Constantin.

El a menționat că, din punctul de vedere al ALDE și UNPR, partenerii de coaliție ai PSD, mesajele sunt foarte bune, clare, în sensul continuării guvernării.

„Din punct de vedere al aliaților, să spunem așa, ALDE și UNPR, eu am văzut mesaje foarte bune, foarte clare, de continuare a guvernării, de stabilitate politică. Cred că este momentul ca și în PSD, cât mai repede…

Am convingerea că vor depăși orice fel de dispute verbale publice și își vor găsi stabilitatea.(…) Îi apreciez pe toți colegii din PSD, care au fost parteneri corecți în actul de guvernare.

Cred că e important ca PSD-ul să rămână unit, nu numai pentru noi și pentru guvernare, ci pentru tot ce înseamnă stabilitatea politică a țării. E foarte important ca PSD-ul să rămână unit și să meargă mai departe cu un lider pe care și-l stabilesc domniile lor”, a subliniat copreședintele ALDE.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Secretarul general al PSD atacă decizia lui Nicușor Dan privind noul premier: Nu vom accepta ca românii să plătească din nou pentru decizii greșite
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Rusia amenință din nou. Cine l-a scos din sărite pe Putin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte