PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea va fi CANICULARĂ, dar îşi fac apariţia FURTUNILE

PROGNOZA METEO. Pentru următoarele trei zile, meteorologii prognozează vreme caniculară, cu temperaturi maxime de până la 39 de grade Celsius. Cu toate acestea, în unele zone din ţară, îşi vor face apariţia şi precipitaţiile însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
Iulian Tudor
19 iul. 2015, 12:56
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea va fi CANICULARĂ, dar îşi fac apariţia FURTUNILE

PROGNOZA METEO. Luni, vremea se menţine caniculară şi disconfortul termic va fi accentuat (indicele temperatură-umezeală urmând a se situa peste pragul critic de 80) în Oltenia, Muntenia, Banat, estul Dobrogei, sudul Crişanei, dar şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde se vor înregistra frecvent maxime termice de 35…37 de grade, iar în sud-vestul până la 38…39 de grade la umbră. În restul teritoriului temperaturile scad uşor, astfel încât maximele pleacă de la 25 grade în nordul litoralului. Instabilitatea atmosferică se va accentua, mai ales după-amiaza şi seara şi drept urmare în jumătatea nordică, precum şi în zonele montane şi submontane vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse, seara şi noaptea.

În Capitală, luni va fi vreme caniculară şi disconfort termic accentuat, cu temperaturi maxime de 36…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80 în mare parte din zi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în orele serii şi pe parcursul nopţii când cresc şansele de averse, descărcările electrice şi vânt mai turbulent.

Citeşte şi VAL de CANICULĂ EXTREMĂ în România. Oamenii vor resimţi temperaturi de 60 de grade Celsius

Marţi, deşi temperaturile scad uşor, vremea va rămâne caniculară şi disconfortul termic va fi ridicat în cea mai mare parte a Olteniei, local în Banat şi în Muntenia, unde şi indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80. Temperaturile maxime se vor încadra între 27…28 de grade în nordul Moldovei, în Maramureş, în Transilvania şi pe litoral şi 38 de grade în extremitatea de sud-vest a Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrânse în zona de munte şi izolat în sud, sud-est şi centru.

În Bucureşti, deşi temperaturile scad uşor, starea de disconfort termic se va menţine pe un fond de vreme calduroasă. Maximele vot fi în jur de 34 de grade, iar indicele temperatură-umezeală este posibil să mai atingă pragul critic de 80. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar şansele de ploaie reduse.

Miercuri, valul de căldură se va intensifica din nou, astfel că vremea va fi caniculară în orele amiezii şi disconfortul termic accentuat în Crişana, în Banat, în Oltenia, sud-vestul Transilvaniei, în sud-vestul şi sudul Munteniei şi izolat în celelalte regiuni. Cerul va fi variabil în zona de munte, unde, cu totul izolat, după-amiaza vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice şi mai mult senin în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 28 grade pe litoral şi 37 de grade în sudul Banatului, al Olteniei, poate şi în sud-vestul Munteniei.

În Capitală, vremea va fi călduroasă, posibil caniculară în orele amiezii, iar starea de disconfort termic se va menţine. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab, iar mercurul va urca în termometre până la 34…35 de grade.

Joi, vreme va fi călduroasă, caniculară la amiază în vest şi sud-vest şi local în celelalte regiuni. Cerul va fi variabil în vestul şi nord-vestul ţării şi la munte, unde, cu totul izolat se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice şi mai mult senin în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 38 de grade. De vineri până la finalul săptămânii, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza în zonele de câmpie şi de podiş. Doar izolat, mai ales în vestul şi nord-vestul ţării şi la munte, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

Citeşte şi COD PORTOCALIU DE CANICULĂ. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade la umbră UPDATE

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Donald Trump amenință statele NATO care nu îl ajută: „Laşi, ne vom aduce aminte!”
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj