UE nu a ajuns la un acord suficient pentru repartizarea solicitanţilor de azil din Grecia şi Italia

Țările membre ale Uniunii Europene au ajuns luni la o înțelegere pentru relocalizarea solicitanților de azil din Grecia și Italia, în special sirieni și eritreeni, oferind însă numai 32.256 de locuri față de cele 40.000 solicitate, scrie AFP, citată de Agerpres.
Iulian Tudor
20 iul. 2015, 19:01
UE nu a ajuns la un acord suficient pentru repartizarea solicitanţilor de azil din Grecia şi Italia

„Avem un rezultat, dar nu suntem chiar acolo unde am vrea să fim”, a anunțat secretarul de stat german Emily Haber, părăsind o reuniune a miniștrilor de interne programată pentru a găsi o soluție la repartizarea între Cei 28, pentru următorii doi ani, a 40.000 de solicitanți de azil ajunși în Grecia și Italia.

UE va analiza din nou situația „în octombrie sau noiembrie”, a adăugat ea. Până atunci, ar putea fi oferite noi locuri, a explicat un diplomat european. Reprezentanta Berlinului a negat că este vorba despre un eșec al Celor 28, pe care Comisia Europeană vroia să îi oblige să dea dovadă de solidaritate.”Pentru prima dată, a fost recunoscut că toate țările trebuie să fie implicate și să participe” la efortul în fața fluxului de imigranți și refugiați de la granițele Europei, a pledat ea, potrivit Agerpres.

Țările cele mai reticente însă — Ungaria, Austria, Slovacia, Slovenia, țările baltice și Spania în special — nu au cedat presiunilor pentru a deschide mai larg ușile. În total, numai 32.256 de locuri vor fi oferite pentru mecanismul de relocalizare, a subliniat reprezentantul Luxemburgului, țară care asigură președinția prin rotație a UE.

În schimb, oferta a depășit cererea pentru persoanele care beneficiază deja de statutul de refugiat, dar trăiesc în prezent în terțe state. Pentru acest sistem, numit de reinstalare, au fost oferite 22.504 locuri pentru 20.000 de cereri din partea Comisiei. „Sunt necesare mai multe eforturi” pentru a atinge obiectivul global de 60.000 de locuri, a comentat președinția luxemburgheză.

Citeşte şi Ministrul de Externe ungar cere o SOLUŢIE PANEUROPEANĂ la problema imigraţiei clandestine

„Acest rezultat va trebui completat, dar permite lansarea mecanismului”, pentru a ușura fără întârziere Italia și Grecia, aflate sub presiuni migratorii record din cauza crizelor în serie de pe celălalt mal al Mării Mediterane, a afirmat la rândul său un diplomat european.

Acest număr a fost stabilit inițial de Comisie pentru a aduce un răspuns european la seria de naufragii catastrofale petrecute în aprilie în largul insulei italiene Lampedusa.

Până la sfârșitul lunii iulie, trebuie găsite 40.000 de locuri, pentru a respecta mandatul încredințat în iunie de șefii de stat și de guvern din țările membre ale UE. 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ce promisiune i-a făcut Leo Messi soției sale, Antonela. O va pune în aplicare după retragerea din fotbal
Capital.ro
Limită la bani. Transferurile bancare care depășesc această sumă trebuie declarate. Fiscul verifică tranzacțiile
Playtech.ro
Ce reprezintă ultimele şase cifre din CNP: detaliul de pe cartea de identitate pe care puţini îl bagă în seamă
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
Trump nu cedează! Amenință că trimite întăriri militare și un portavion
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj