Criza din Grecia. Al doilea pachet de reforme, depus de Guvern la Parlament

Guvernul elen condus de Alexis Tsipras a depus marți în parlament proiectul legislativ referitor la cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă, cerut de creditorii internaționali pentru a garanta un nou împrumut pentru Grecia, spun surse din legislativul de la Atena.
Romania TV
21 iul. 2015, 10:20
Criza din Grecia. Al doilea pachet de reforme, depus de Guvern la Parlament

Acest al doilea pachet include aplicarea directivei europene adoptate în 2013 în timpul crizei din Republica Cipru, ce garantează depozitele bancare de până la 100.000 de euro, precum și o reformă a codului de procedură civilă, vizând simplificarea și accelerarea procedurilor și reducerea costurilor.

Sindicatul funcționarilor publici, Adedy, a anunțat pentru miercuri seară o manifestație de protest în fața parlamentului, unde textul va fi dezbătut în procedură de urgență.

Votul va constitui un nou test pentru guvernul condus de Alexis Tsipras, după ce mai mult de o cincime dintre deputații partidului său Syriza (stânga radicală) s-au opus primului pachet de măsuri de austeritate, în urmă cu o săptămână. Măsurile, dintre care cele mai importante au fost majorarea TVA și a cotizațiilor sociale și o reformă a pensiilor, au fost totuși aprobate cu votul opoziției de dreapta și socialiste.

În ultimele zile, analiștii au comentat că guvernul de coaliție format cu Grecii Independenți (un mic partid suveranist) va fi constrâns să recurgă la alegeri anticipate în lunile următoare dacă dezertările vor continua în rândul grupului parlamentar al Syriza.

Premierul Tsipras a efectuat o remaniere a cabinetului în urmă cu patru zile, declarându-se hotărât să-și continue mandatul cu ‘un guvern minoritar’ pentru a garanta finalizarea cât mai curând posibil a acordului privind un nou împrumut, prevăzut prin acordul semnat la 12 iulie, la Bruxelles, cu zona euro.

Luni, noul purtător de cuvânt al guvernului, Olga Gerovassili, a respins eventualitatea unor alegeri anticipate, explicând că acestea ‘nu ar fi utile’ într-o perioadă în care executivul se concentrează pe finalizarea acordului cu creditorii internaționali.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Lucescu s-a decis: Ionuț Radu, înlocuit cu Laurențiu Popescu la naționala României. Portarul vine din vacanță direct în cantonament
Capital.ro
Regulă nouă la bancă. Se fac verificări suplimentare. Tranzacțiile, retragerile și plățile cu cardul, în vizorul băncii
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj