Telegondola dintre Cota 1400 şi Cota 2000 din Sinaia, finalizată în decembrie

Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, susține că lucrările pentru construirea telegondolei care leagă Cota 1400 de domeniul schiabil aflat la Cota 2000 vor fi finalizate în luna decembrie a acestui an, investiția de aproximativ zece milioane de euro fiind realizată dintr-un credit contractat de primărie.
Romania TV
22 iul. 2015, 12:04
Telegondola dintre Cota 1400 şi Cota 2000 din Sinaia, finalizată în decembrie

Oprea a precizat miercuri, într-o conferință de presă la Ploiești, că au fost demarate lucrările de excavare și ridicare a stâlpilor care vor susține instalația de transport pe cablu, pentru construirea noii telegondole nefiind necesare defrișări, în condițiile în care aceasta trece printr-un gol alpin.

„Am luat un credit pentru care s-a garantat cu această investiție. (…) Este singura telegondolă care se construiește în acest moment în România și va fi finalizată în luna decembrie”, a spus primarul.

Potrivit unor informații furnizate anterior de Primăria Sinaia, stația inferioară, de îmbarcare pentru schiori și turiști, a telegondolei care unește domeniul schiabil de la Cota 2.000, respectiv Zona Valea Dorului — Valea Soarelui, cu zona Cota 1.400, va fi amplasată la altitudinea de circa 1.433 m, la o distanță de aproximativ 30 de metri de stația superioară a primului tronson, notează Agerpres.

Stația superioară, de debarcare, va fi amplasată la circa 160 m sud-est de Vârful Furnica (2.101,31 m), la o distanță de 240 de metri de stația superioară a Telescaunului Valea Soarelui, la altitudinea de 2.003 m.

Capacitatea de transport a telegondolei va fi de 1.500 de persoane pe oră pentru sezonul de iarnă.

Telegondola din Sinaia care face legătura între stațiune și Cota 1.400 a fost inaugurată în anul 2007, valoarea totală a instalației de transport pe cablu fiind de 7,7 milioane de euro, dintre care 2,3 milioane de euro au provenit de la bugetul de stat.

Aceasta a constituit subiectul unui scandal în anul 2011, instalația fiind oprită atunci timp de aproximativ șapte luni în condițiile în care, din cauza unor probleme la unul dintre stâlpii instalației, instalația nu a mai fost autorizată de către ISCIR.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat