Încă o tragedie cu imigranţi: O ambarcaţiune a naufragiat în Libia şi 40 de persoane au murit

Aproximativ 40 de imigranți se pare că și-au pierdut viața miercuri dimineață în naufragiul unei bărci pneumatice în largul coastelor libiene, potrivit unor mărturii ale supraviețuitorilor adunate joi seară de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), transmite AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
23 iul. 2015, 20:19
Încă o tragedie cu imigranţi: O ambarcaţiune a naufragiat în Libia şi 40 de persoane au murit

„Colegii mei sunt pe cale de a-i interoga pe supraviețuitorii acestui naufragiu, ajunși în cursul după-amiezii la Augusta (Sicilia), și le-au vorbit despre 35 până la 40 de persoane dispărute în mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNCHR în Italia, Federico Fossi.

Potrivit UNCHR, acești imigranți ilegali sunt mai ales bărbați din Africa Subsahariană (Somalia, Eritreea, Benin și Mali).

Jurnalul italian La Repubblica a scris despre un convoi format din trei bărci pneumatice plecat din Tripoli, dintre care una, cu vreo 120 de persoane la bord, a început să ia apă înainte de a se scufunda. Imigranții căzuți în apă au fost salvați de o navă comercială, apoi de un vas militar german, Holstein, care a adus la mal 283 de refugiați, potrivit Agerpres.

Unul dintre aceștia, un tânăr de 22 de ani originar din Ghana, a afirmat că peste 30 de persoane și-au pierdut viața în naufragiu.

Citeşte şi Sute de imigranţi au fost salvaţi din Marea Mediterană. Autorităţile italiene au scos din apă şi 12 morţi

Membrilor organizației umanitare Save the Children, acești bărbați le-au povestit că printre dispăruți se află femei și copii.

„Am vorbit cu mai mulți dintre ei și versiunile sunt concordante. Am în față un băiat care plânge din cauză că și-a pierdut fratele. Victimele ar fi toate originare din Africa Subsahariană”, a precizat purtătoarea de cuvânt a organizației, Giovanna di Benedetto, citată de La Repubblica.

Conform estimărilor Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), prezentate la 10 iulie, peste 150.000 de imigranți au ajuns în Europa prin Marea Mediteraneană de la începutul anului, dintre care jumătate în Italia, unde sosirile sunt superioare recordurilor înregistrate în 2014, iar restul în Grecia, unde debarcă acum în fiecare zi în jur de 1.000 de refugiați.

În largul Libiei, în timpul traversării lor periculoase și-au pierdut viața mai mult de 1.900 de persoane în acest an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT