Bărbat care a lovit cu un topor în cap un tânăr, reţinut după ce şi-a recunoscut fapta

Un bărbat din comuna suceveană Dorna Candrenilor, acuzat că a lovit cu un topor în cap un tânăr de 23 de ani din municipiul Vatra Dornei, a fost reţinut de procurori pentru tentativă de omor şi violare de domiciliu, suspectul recunoscându-şi fapta, transmite Mediafax.
Romania TV
05 apr. 2012, 12:29
Bărbat care a lovit cu un topor în cap un tânăr, reţinut după ce şi-a recunoscut fapta

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un bărbat în vârstă de 35 de ani din comuna suceveană Dorna Candrenilor, a intrat, miercuri, în locuinţa în care se aflau o tânără şi prietenul ei, ambii în vârstă de 23 de ani, şi l-a lovit pe tânăr, cu un topor în cap, victima fiind transportată cu ambulanţa la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Potrivit examenului medico-legal tânărul agresat are traumatism cranio-cerebral, contuzii şi fracturi la cap. Conform raportului, leziunile au fost produse prin lovire „cu un corp contondent, tăietor-despicător (posibil lamă de topor)”.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Suceava precizează că suspectul a fost identificat pe un drum forestier de pe muntele Ouşoru, în comuna Coşna, fiind dus la sediul poliţiei, unde agresorul şi-a recunoscut faptele, motivând că le-a săvârşit pe fondul geloziei.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea suspectului pentru violare de domiciliu şi tentativă de omor, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă.

Suspectul a fost dus în arestul Poliţiei Judeţene Suceava.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Fotbalistul care a eliminat FCSB din Champions League semnează pe 3 ani cu Universitatea Craiova. Cine este Ronaldo Webster, noul fundaș al campioanei României
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?