Alexandra Burtă, eleva de nota 10 eliminată de la Bac, a intrat cu brio la două facultăţi din Timişoara

REZULTATE BAC 2015: După ce a câştigat în Instanţă prima bătălie cu şefii Educaţiei, Alexandra Burtă, şefa de promoţie eliminată de la Bacalaureat, a dat examen la două facultăţi, reuşind să fie admisă la ambele. Astfel, Alexandra este studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Finanţe Bănci unde cu nota 9.57 a fost admisă la buget, şi la facultatea de Medicină, specializarea Farmacie, unde cu nota 6.90 a fost admisă la cu taxă, ambele urmând să le studieze la Timişoara.
Alina Costache
04 aug. 2015, 06:33
Alexandra Burtă, eleva de nota 10 eliminată de la Bac, a intrat cu brio la două facultăţi din Timişoara

REZULTATE BAC 2015: Pentru eleva de nota 10, cele două săptămâni, de când a fost eliminată de la proba E)c) a examenului de Bacalaureat, proba de Matematică, şi până când Instanţa s-a propunţat şi a decis anularea procesului verbal de eliminare, până la soluţionarea pe fond a cauzei, au fost cele mai negre din viaţa ei. A avut încredere şi a sperat până în ultima clipă că se va face dreptate.

Cu doar două zile înainte de expirarea termenului de înscriere la facultate, Instanţa s-a pronunţat, sentinţa fiindu-i favorabilă Alexandrei.

REZULTATE BACALAUREAT 2015: Câţi elevi au fost eliminaţi la Bihor

A susţinut examen scris atât la Facultatea de Ştiinţe Economice cât şi la Farmacie. I-au lipsit 50 de sutimi pentru a fi admisă la facultatea de Farmacie, la forma bugetată, aşa cum şi-a dorit, dar s-a bucurat şi pentru locl ocupat la forma cu taxă. „Pentru Alexandra au fost 10 zile de infern. Ea şi-a propus ca după terminarea Bacalaureatului să se pregătească mult mai mult pentru admiterea la facultate, însă în condiţiile date nu a mai reuşit să înveţe nimic. Şi pentru mine ca părinte a fost o perioadă neagră. Am simţit că am distrus viitorul fiicei mele. Mi-am pus speranţa în Justiţie şi sper ca până la final să demonstrăm în instanţă că eliminarea Alexandrei, dar şi a altor elevi a fost o nedreptate”, ne-a spus Voicu Burtă, tatăl Alexandrei.

Alexandra a fost eliminată din Bacalaureat după ce o comisie delegată de la Ministerul Educaţiei a vizionat înregistrările de la proba E)c) a examenului şi a concluzionat că eleva de nota 10 a fost „sursă – a lăsat să se copieze de pe foile şi lucrarea ei, a comunicat cu colegii din spate şi lateral”, în timp ce alţi elevi au fost eliminaţi pe motiv că „par să comunice cu vecinii”, fără a se explica cu exactitate dacă aceştia comunică sau nu cu ceilalţi candidaţi.

„Ce vină are Alexandra că a fost pusă strategic în bancă de către profesorii supraveghetori? A fost aşezată în mijloc, pentru ca restul elevilor să poată copia de la ea. Fata şi-a făcut lucrarea, şi-a făcut ciorne, dar nu a comunicat nimic cu nimeni, nu a dat subiectele rezolvate celorlaţi. A fost eliminată pentru că a fost considerată sursă. Era treaba ei să îşi supravegheze, timp de trei ore, ciornele şi colegii?”, se întreabă Voicu Burtă. Din lotul celor 12 elevi cărora li s-a admis anularea procesului verbal de eliminare, până în prezent, 10 au fost admişi la diferite facultăţi

Pe 19 august, la Curtea de Apel Oradea se va judeca contestaţia depusă de ISJ Bihor în cazul sentinţei dată de Tribunalul Bihor.

Alţi peste 30 de elevi au urmat aceeaşi cale, urmând ca tot pe 19 august, judecătorii Tribunalului Bihor să se pronunţe şi în cazul lor.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Mi s-a spus că aș mai avea 2-3 ani de trăit”. Mărturii cutremurătoare ale unei campioane europene care a aflat că are cancer la doar 33 de ani
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Cât costă porumbul românesc la început de sezon. Comercianții spun că prețurile vor scădea în următoarele săptămâni
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?