LOTERIA BONURILOR FISCALE: Peste 500 de oameni au revendicat premiile pentru extragerea din iunie

Pentru a doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, organizată pe 28 iunie, au fost depuse 508 cereri de revendicare a premiilor, aferente bonurilor cu valori între 135,00 lei şi 135,99 lei, emise pe 23 mai, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, obţinute de MEDIAFAX.
Romania TV
04 aug. 2015, 11:04
LOTERIA BONURILOR FISCALE: Peste 500 de oameni au revendicat premiile pentru extragerea din iunie

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Potrivit modificărilor aduse legislaţiei, începând de la extragerea din iunie vor fi desemnaţi maximum 100 de câştigători, cu un premiu de 10.000 lei fiecare, printr-o nouă extragere, data acesteia urmând să fie comunicată de Ministerul Finanţelor.

Fondul de premiere este de 1 milion de lei, care se împarte la numărul câştigătorilor, dar nu mai mult de 100 de persoane. Etapa pentru depunerea bonurilor câştigătoare s-a încheiat la 28 iulie, fiind înregistrate 508 cereri, cu mult sub numărul tranzacţiilor efectuate care îndeplineau condiţiile extragerii.

Circa 700 de persoane au realizat pe 23 mai tranzacţii cu carduri MasterCard cu valori între 135 lei şi 135,99 lei, iar posesorii de carduri Visa au efectuat peste 670 de tranzacţii eligibile pentru loterie.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, trebuie să elibereze o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare a bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele Loteriei, într-o nouă extragere televizată, care va fi anunţată ulterior

Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător şi, totodată, baza de referinţă la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare sunt eliminate din listă.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” şi verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

Pană în prezent au avut loc trei extrageri la Loteria fiscală, dintre care două ocazionale (pe 13 aprilie şi 28 iunie) şi una lunară (pe 19 iulie), la aceasta din urmă fiind câştigătoare bonurile fiscale de 509 lei emise pe 1 iunie.

Finanţele au plătit la 13 iulie premiile pentru prima loterie fiscală, respectiv câte 56 de lei pentru 17.837 bonuri, după ce au respins 313 cereri care nu îndeplineau condiţiile, iar alte 65 de bonuri au fost invalidate, Fiscul suspectând fraude.

Pentru bonurile din iulie, extragerea Loteriei se va organiza la 16 august.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Lovitură la FCSB! Gigi Becali a anunțat în direct decizia bombă: „Începe cu Botoșani”. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Ziua Marinei Române 2026. Spectacol pe mare și în aer pe 15 august. Programul complet în Constanța și în țară
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat