Sute de imigranţi au forţat tunelul de sub Canalul Mânecii, ca să ajungă în Franţa

Circa 600 de tentative ale imigranților de a pătrunde în tunelul de sub Canalul Mânecii în apropiere de Calais, în nordul Franței, au fost respinse în noaptea de luni spre marți de către poliție.
Filip Stan
04 aug. 2015, 15:29
Sute de imigranţi au forţat tunelul de sub Canalul Mânecii, ca să ajungă în Franţa

Sute de imigranți au încercat să pătrundă în tunelul de sub Canalul Mânecii în cursul nopții de luni spre marți. Grupul Eurotunnel, care administrează instalația submarină dintre Franța și Marea Britanie, a anunțat că efectuează o inspecție pe culoarul sud al tunelului, după detectarea unei ”anomalii”, care n-a fost precizată, dar care provoca întârzieri în trafic marți dimineața.

Pasagerii mizau pe o așteptare de două ore la plecarea din Folkestone, în Anglia, și de o oră în partea franceză, traficul efectuându-se doar pe culoarul nord, potrivit Agerpres.

În cursul nopții trecute, circa 500 de imigranți au fost depistați în împrejurimile tunelului, fiind înregistrate circa 600 de tentative de a pătrunde în tunel, dintre care 400 au fost respinse. Circa 180 de persoane interceptate au fost scoase afară din tunel și circa 20 au fost interpelate, a precizat o sursă a poliției.

Citeşte şi Peste 2.000 de imigranţi clandestini s-au înecat în Marea Mediterană, în 2015, îndreptându-se spre Europa

Cifra este totuși mult mai mică față de noaptea precedentă, când s-au înregistrat 1.700 de tentative de pătrundere în tunel.

Această animație foarte puternică s-a datorat prezenței unor militanți ai asociației pentru libertatea de circulație ”No Border”, veniți pentru a se deda la ”provocări”, în timp ce imigranții doreau mai degrabă ”discreție”, a estimat sursa.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
”Este un coșmar fără sfârșit”. Presa din Italia, dărâmată după ce ”squadra azzurra” a ratat a treia calificare consecutivă la Cupa Mondială
Capital.ro
Schimbări la obținerea permisului auto și a unei noi categorii. Reforma intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Unde se aplică
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj