Vasile Blaga, despre Vadim: „Să-i dea Dumnezeu sănătate! Lăsaţi-l în DUREREA lui!”

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat, joi, că implicarea sa în dosarul jurnaliștilor răpiți în Irak, discutat la ÎCCJ, "s-a încheiat definitiv" şi a arătat că, din datele pe care le deține, nu s-a plătit niciun cent pentru eliberarea celor trei în anul 2005.
Ionela Marcu
06 aug. 2015, 07:49
Vasile Blaga, despre Vadim:

Vasile Blaga a declarat, joi, că în dosarul jurnaliștilor răpiți în Irak, discutat la ÎCCJ, a avut calitatea de ”intimat”, adăugând că, din datele pe care le deține, nu s-a plătit niciun cent pentru eliberarea celor trei în anul 2005.

”S-a încheiat definitiv. Doamna procuror a prezentat cazul și a spus că, în ceea ce mă privește, cauza s-a judecat pe fond, cred că din 2010, drept urmare nu mai am nicio calitate în acest dosar. Dl președinte (Traian Băsescu — n.r.) avea imunitate și atunci, pe fond, se va judeca probabil la Judecătoria sectorului 5. (…) Din toate datele pe care le am, nu s-a plătit niciun cent pentru eliberarea ziariștilor. Acolo era un teatru internațional de război, nu eram numai noi și serviciile noastre implicate, erau ale tuturor statelor. (…) Eu am avut calitatea de intimat, asta a fost singura calitate, asta este și calitatea dlui președinte (Băsescu — n.r.). Plângerea se referă la două persoane, la dl președinte Traian Băsescu și la mine. Eu am fost judecat pe fond, că nu aveam imunitate, dl președinte avea imunitate. Probabil că va urma o procedură normală și convingerea mea este că vor închide înapoi dosarul”, a declarat Vasile Blaga, într-o intervenție telefonică la B1 tv.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu: Dosarul „jurnaliştilor răpiţi” nu poate fi judecat decât dacă va fi DECLASIFICAT

Întrebat dacă au fost motive pentru redeschiderea dosarului și cum vede acțiunea fostului președinte al PRM, Corneliu Vadim Tudor, Vasile Blaga a subliniat că datoria magistraților este să verifice plângerile.

”Nu m-ar fi deranjat și să se redeschidă pentru că nu am avut nicio competență în acel caz al salvării ziariștilor răpiți. MAI nu are competențe și nici nu a participat la această procedură. (…) Un cetățean al României (Corneliu Vadim Tudor — n.r.) a făcut o plângere. Magistrații au datoria să verifice, astea sunt procedurile. (…)

Are destule dureri dl Vadim Tudor. Să-i dea Dumnezeu sănătate! La câte procese are… Lăsaţi-l în durerea lui „, a spus Blaga.

Copreședintele PNL Vasile Blaga și fostul șef al statului Traian Băsescu s-au prezentat joi la Înalta Curte de Casație și Justiție unde s-a judecat o cerere a Parchetului General de confirmare a redeschiderii urmăririi penale împotriva lor în legătură cu răpirea jurnaliștilor români în Irak.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo – când celebritatea îți ia mințile! Marcel Pușcaș, opinie tranșantă după fuga lui CR7 din cantonamentul Portugaliei
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte