Procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul ICA, cere să fie eliberat din arest

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a solicitat marți judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție să fie eliberat din arest și pus sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de corupție.
Iulian Tudor
11 aug. 2015, 09:52
Procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul ICA, cere să fie eliberat din arest

Emilian Eva a contestat decizia instanței din 31 iulie, prin care i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă cu 30 de zile, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul ICA, rămâne în arest preventiv

În sala de judecată, avocatul lui Emilian Eva a declarat că acesta nu a avut nicio abatere disciplinară timp de 23 de ani ca magistrat, dorește să fie cercetat sub control judiciar și „conștientizează situația în care se află și umilința la care este supus”.

La rândul său, Emilian Eva a spus că tablourile găsite în locuința sa de către anchetatorii DNA au fost cumpărate de la diverși colecționari sau de la târguri de antichități. El a cerut judecătorilor să fie lăsat în libertate, însă instanța a amânat pronunțarea în acest caz pentru joi, 13 august.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare.

Potrivit DNA, în cursul lunilor mai — iunie 2014, perioadă în care tatăl său se afla internat în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate tatălui său.

Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals.

Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Emilian Eva. După soluționarea favorabilă a dosarului, în intervalul august 2014 — martie 2015, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată.

Astfel, în perioada august 2014 — martie 2015, medicul i-a furnizat lui Emilian Eva un număr de 57 de tablouri, ulterior acesta din urmă intermediind tranzacționarea lor către o persoană, în schimbul unui comision de 16.000 de euro.

În același context, în luna februarie 2015, pretextând că trebuie să restituie suma de 20.000 de euro luată cu împrumut de la un om de afaceri, pentru a achiziționa tablouri și a le revinde, Emilian Eva a pretins și primit de la același medic cinci tablouri ale unor pictori cunoscuți pe care a susținut că urma să le remită omului de afaceri.

În fapt, Emilian Eva a revândut aceste tablouri sau le-a păstrat, fără a restitui suma de 20.000 de euro omului de afaceri.

Citeşte şi: Tragedie. Un prim-procuror şi familia sa au murit într-un accident

În același interval, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv un tablou, la un preț subevaluat, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de 2.000 de lei, cât era valoarea de piață.

Ulterior, Emilian Eva a pretins și primit de la aceeași persoană, cu titlu gratuit, încă două tablouri.

În intervalul august 2014 — iunie 2015, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea unui număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Inna, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Mihai Leu. Cântăreața nu l-a uitat pe legendarul sportiv
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Autostrăzile și drumurile expres care ar urma să fie deschise până la finalul lui 2026. Lista completă a șantierelor
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Dinamo încearcă să dea lovitura verii în SuperLiga! ”Câinii” negociază transferul fotbalistului de 2.000.000 de euro
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?