Elena Udrea, despre posibila înscriere a lui Traian Băsescu în PMP: Mă aşteptam

Elena Udrea a declarat că se aștepta la anunțul lui Traian Băsescu privind înscrierea în PMP.
Iulian Tudor
16 aug. 2015, 21:14
Elena Udrea, despre posibila înscriere a lui Traian Băsescu în PMP: Mă aşteptam

Elena Udrea a declarat că este nevoie de un om ca Traian Băsescu în politică.

„Nu știam dinainte. Cred că este nevoie de Traian Băsescu în politică”, a declarat fosta candidată la prezidențiale în cadrul unei emisiuni difuzate la B1 TV.

Aceasta a mai precizat că ține legătura cu președintele sufcient de mult încât să spună că știa că se va întoarce oficial în politică.

Totodată, Elena Udrea a mai spus că ea nu mai are miza de a acceda într-o funcție, dar va deveni un parlamentar activ, care se va implica pentru binele României și chiar va înființa o asociație care să lupte pentru drepturile celor loviți de sistem.

„Am avut un respiro de două luni să cuget la lucrurile care mi s-au întâmplat după experiența pe care am avut-o. În politică nu am lipsit niciodată. Nici în arest. Și chiar spuneam la un moment dat: sunt parlamentar chiar dacă mi-am dat demisia din PMP. Și chiar intenționez să devin un parlamentar foarte activ din toamnă. Nu am un scop precis să mai candidez pentru o funcție. Eu constat că nu mai este nimeni care să incerce să mai facă ceva constructiv cu România, de aceea cred că este nevoie de oameni care să se implice și eu vreau să mă implic. Activă voi fi, nu știu să vă spun dacă voi mai candidat în 2016

Înființez o fundație prin care încerc să îi ajut pe cei abuzați de sistem, cei cărora le sunt încălcate drepturile pot apela la ajutorul acestei fundații. Am avut diverse denumiri pentru fundația aceasta. Mă gândeam să o numesc Camera 2 p (n.r. numele camerei în care a stat în arest)”, a afirmat fosta candidată la prezidențiale.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Decăderea Ştiinţei, în cifre! Andrei Vochin trage zece concluzii după două înfrângeri. „De ce principalul adversar al Craiovei este chiar Craiova”
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România