Recensământ 2011: Recenzorii vor să ştie cum stai cu sănătatea

Cetăţenii români vor trebui să răspundă la cele 80 de întrebări ale chestionarelor Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, derulat în perioada 20 - 31 octombrie, la nivel naţional, trei seturi de întrebări fiind obligatorii, a declarat directorul de comunicare al Institutului Naţional de Statistică, Vladimir Alexandrescu.
Romania TV
20 oct. 2011, 06:40
Recensământ 2011: Recenzorii vor să ştie cum stai cu sănătatea

„Chestionarele Recensământului din 2011 cuprind 80 de întrebări, trei formulare fiind obligatorii. Este vorba despre cele privind clădirile/locuinţele, cele de gospodărie, cele care vizează membrii familiilor şi chestionarul de persoană. Acesta este cel mai amplu şi conţine peste 50 de întrebări”, a declarat, pentru Agerpres, Vladimir Alexandrescu.

Ca element de noutate, Recensământul realizat în 2011 va colecta date despre starea de sănătate a cetăţenilor şi despre capacitatea de muncă a acestora, prin evaluarea persoanelor cu dizabilităţi.

Nu sunt obligatorii răspunsurile la întrebările referitoare la caracteristicile etnico-culturale – etnie, limbă maternă, religie, precum şi la cele privind dizabilităţile.

Întrebările chestionarelor pot fi completate de un membru adult al familei sau de persoana considerată cap al familiei, numită astfel prin consensul membrilor familiei. Dacă recenzorul nu găseşte la domiciliu niciun locatar, acesta va lăsa un bilet în care va specifica data în care va reveni. Dacă o a doua întâlnire nu poate avea loc, acesta recomandă locuitorilor să contacteze Comisia de Recenzare de care aceştia aparţin, comisie ce va prelua informaţiile necesare.

Nu se cer informaţii privind atestarea statului de chiriaş sau autorizaţii de construcţii pentru locuinţe.

„Verificarea datelor declarate la Recensământ nu este posibilă. Anumite răspunsuri aberante pot fi verificate, însă, şi scoase din sistem. Codul Numeric Personal este singurul element ce poate fi verificat. Prin intermediul CNP-ului poate fi determinat fondul de populaţie real, aceleaşi date neputând fi înscrise de mai multe ori în sistem”, a precizat Vladimir Alexandrescu.

Pentru Recensământul din 2011 au fost implicate 10.000 de persoane, pentru culegerea datelor. Costurile totale se ridică la 196 milioane lei, pentru perioada 2011 – 2014. Suma de 162 milioane lei a fost alocată pentru anul 2011.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Mesajul primit de soția unui celebru fotbalist înainte de meciul dintre Anglia și RD Congo din Cupa Mondială. Ce s-a întâmplat
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Românii ar putea economisi pentru pensie fără să plătească impozit. Cum funcţionează exact sistemul, legea a trecut de Senat
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?