Lumina Sfântă a fost adusă în România de la Ierusalim VIDEO

Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus cu un avion special, sâmbătă seară, Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Avionul cu care Preasfinţitul Părinte a adus Lumina Sfântă a ajuns pe Aeroportul Otopeni cu o întârziere de peste două ore.
Romania TV
10 apr. 2012, 08:20
Lumina Sfântă a fost adusă în România de la Ierusalim VIDEO

„Ca în fiecare an, pentru a spori bucuria clerului şi credincioşilor de Sfintele Paşti, în seara de sâmbătă, 14 aprilie 2012, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegaţia Patriarhiei Române condusă de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus Lumina sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special”, spune Patriarhia Română.

Lumina sfântă a fost oferită la slujba de Înviere (ora 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală.

Sfânta Lumină este una dintre marile minuni ale Creştinismului, care se arată de Paștele Ortodox la Ierusalim, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30-14.30, deasupra Sfântului Mormânt ca un foc care se pogoară din cer și care în primele minute nu arde.

Anul acesta -lumina sfântă s-a aprins la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim la ora 14.24, potrivit oficialilor Patriarhiei Române.

„În Sfânta și Marea Sâmbătă, în Sfânta Cetate a Ierusalimului coboară Sfânta Lumină, semn al iubirii pe care Dumnezeu o arată atât de încercatei comunități creștine din Țara Sfântă. Această Sfântă Lumină o vom primi și noi și o veți primi și frățiile voastre. Primirea acestei Sfinte Lumini să fie un moment de luare aminte pentru viața fiecăruia dintre noi, de transformare a vieții noastre creștine în bucuria Învierii lui Iisus Hristos din morți”, a declarat Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care în perioada 1991-1994 a fost superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, şi reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.

„Avem mărturii despre pogorârea Sfintei Lumini încă din timpul patriarhului Narcis al Ierusalimului, în secolul al II-lea. Patriarhul vorbește pe la anul 135 despre cum s-a aprins untdelemnul din candele la slujba de Înviere. De asemenea, istorici ca Nichifor Theotochie și alții mărturisesc despre ea”, a mai spus PS Vincenţiu.

În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce şi de către patriarhul oriental ortodox, Sfânta Lumină a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la patriarhul ortodox şi la credincioşi. Coloana despicată poate fi văzută şi astăzi, făcând parte din clădirea bisericii.

Sâmbătă seara, protoieriile din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte eparhii ale Patriarhiei Române au trimis delegaţi la Aeroportul Internaţional Henri Coandă pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim şi a o oferi preoţilor şi credincioşilor, însă aeronava de la Ierusalim a avut o întârziere de două ore.

De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, avionul special duce lumina sfântă la Suceava, Cluj-Napoca, Satu-Mare şi pentru clerul şi credincioşii din nordul ţării.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
La 43 de ani, Serena Williams a luat o decizie neașteptată. Legendara sportivă a făcut marele anunț: „Am fost uluită când am văzut”
Capital.ro
Ce se întâmplă cu afacerile Elenei Udrea după ce a ieșit din închisoare. Magistrații vor lua decizia
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă vecinul construiește ilegal lângă gardul tău. Ce măsuri legale poți lua
Adevarul
CTP a izbucnit după ce a fost acuzat că s-a bucurat de uciderea lui Charlie Kirk: „Câtă ticăloșie, câtă rea-credință să ai în tine ca să susții așa ceva?”
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Imagini în costum de baie cu femeia care a construit un imperiu din nimic
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 15-21 septembrie 2025: Taurii au ajuns la limita răbdării! Nativii trebuie să o decizie importantă înainte să fie prea târziu
Cancan.ro
Iasmina, adolescenta de 15 ani care s-a electrocutat în baie, A MURIT. Familia e devastată!
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Românii plătesc taxă pe apa de ploaie! Ce reflectă costurile din factură
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor