Patriarhia îndeamnă la respect faţă de credinţa comunităţii musulmane din România

Patriarhia Română dezaprobă inițiativa personală a cetățeanului bucureștean care a încercat să descurajeze comunitatea musulmană în intenția ei de a-și construi un lăcaș de cult, profanând cu carne de porc terenul alocat de Guvern pentru o moschee.
Filip Stan
26 aug. 2015, 15:17
Patriarhia îndeamnă la respect faţă de credinţa comunităţii musulmane din România

„Gestul regretabil, chiar dacă izolat, denotă lipsă de respect și toleranță față de credința și tradiția unei comunități religioase. O astfel de provocare poate oricând avea drept consecință o inițiativă similară asupra unei comunități ortodoxe române minoritare din Europa sau din alte părți ale lumii unde se află români. În contextul lumii de azi, este ușor să provocăm conflicte, cu consecințe imprevizibile, dar e mai înțelept să le evităm”, precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române într-un comunicat.

Patriarhia Română „respinge orice formă de discriminare și îndeamnă la respect, înțelegere și toleranță față de cei de alt neam, cultură și credință, deoarece, potrivit legii, cultele religioase trebuie să fie promotoare ale păcii sociale”.

Citeşte şi Protocolul pentru construirea moscheii din Bucureşti a fost semnat marţi

Totodată, Patriarhia Română „dorește din partea cultului musulman lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul și impactul unei noi moschei în București, pentru o corectă informare a credincioșilor creștini ortodocși”, se menționează în comunicat.

Muftiul Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, s-a declarat marți profund întristat și jignit de modalitatea aleasă de un bucureștean pentru a împiedica construirea viitoarei Moschei Centrale din România, pe un teren pus la dispoziție de Guvern.

Imamul Iusuf a declarat în exclusivitate pentru AGERPRES că a aflat din presă relatările despre intenția manifestă a unui cetățean de a protesta față de proiectul construirii moscheii centrale din Capitală, printr-o așa-zisă acțiune de pângărire a terenului pe care se va ridica lăcașul de cult.

Reacția muftiului a intervenit după ce o serie de publicații centrale au informat că bucureșteanul Cătălin Berenghi, revoltat de gestul autorităților de stat care sprijină construirea celei mai mari moschei din România pe un teren din nordul Bucureștiului, a recurs la un gest cu totul ieșit din comun: a cumpărat mai mulți purcei vii și doi congelați. Purceii vii, vopsiți în roșu, galben și albastru au fost lăsați să pască liber pe terenul din Bulevardul Expoziției nr. 22-30, iar carcasele congelate au fost îngropate tot aici, cu scopul declarat de a determina autoritățile religioase musulmane să renunțe la acest loc.

Citeşte şi Muftiul Muurat Iusuf compătimeşte tentativa de pângărire a terenului Comunităţii Musulmane din România

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte