CRIZA DIN UCRAINA: Merkel, Putin şi Hollande au discutat telefonic

Cancelarul german Angela Merkel, președintele francez François Hollande și președintele rus Vladimir Putin au apreciat sâmbătă, în cursul unei convorbiri telefonice, că este utilă organizarea, în săptămânile următoare, a unui summit consacrat situației din Ucraina, potrivit unui comunicat difuzat de președinția franceză, relatează AFP.
Alina Costache
30 aug. 2015, 11:52
CRIZA DIN UCRAINA: Merkel, Putin şi Hollande au discutat telefonic

Șeful statului francez, cancelarul german și președintele rus au abordat situația punerii în aplicare a măsurilor adoptate la Minsk în februarie, se arată în comunicat.

„Ei și-au reafirmat atașamentul față de așa-numitul format ‘Normandia’ (Germania, Rusia, Ucraina, Franța) și față de procesul care nu a făcut posibil decât contacte constante în acest cadru”, a indicat Elysée.

O reuniune la care au participat François Hollande, Angela Merkel și președintele ucrainean Petro Poroșenko, luni la Bruxelles, dar la care nu a fost prezent Vladimir Putin, a provocat întrebări cu privire la motivele absenței acestuia după o recrudescență a violențelor în estul separatist prorus din Ucraina.

Merkel, Putin și Hollande au subliniat că „un nou summit în format ‘Normandia’ ar putea să se dovedească util în săptămânile următoare”, se arată în comunicat.

Cei trei lideri „au susținut ferm apelul lansat în favoarea unei încetări totale a focului începând de la 1 septembrie, cu ocazia începerii școlilor”, a adăugat sursa citată.

Ei au „evocat de asemenea pregătirea de alegeri în Ucraina. Acest scrutin va fi o etapă majoră în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de la Minsk”, se precizează în comunicat.

Acordurile de la Minsk-2 , încheiate în luna februarie, prevăd organizarea de alegeri locale în zona de conflict din Ucraina până la sfârșitul anului 2015, în conformitate cu legea ucraineană și cu normele internaționale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT