ROMATSA, după noi negocieri privind greva generală: Sunt premise pentru găsirea de soluţii

Negocierile dintre patronatul ROMATSA și sindicate au continuat sâmbătă și duminică, existând premizele găsirii unor soluții care să ducă la renunțarea la greva generală anunțată pentru 1 septembrie, potrivit ROMATSA.
Filip Stan
30 aug. 2015, 13:06
ROMATSA, după noi negocieri privind greva generală: Sunt premise pentru găsirea de soluţii

„În cursul zilei de 29 august la sediul ROMATSA au continuat negocierile între patronat și sindicat pentru finalizarea noului contract colectiv de muncă și pentru a stinge conflictul care a generat declararea grevei generale anunțată pentru data de 1 septembrie. Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă și astăzi, disponibilitatea ambelor părți creand premizele pentru găsirea soluțiilor și pentru rezolvarea divergențelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiții normale operaționale și tehnice, serviciile de trafic aerian”, a anunțat ROMATSA într-un comunicat. 

GREVA controlorilor de trafic este LEGALĂ. Aeroporturile din România, paralizate de pe 1 septembrie

„Astăzi (duminică, n.r.) continuăm negocierile pe care le-am demarat acum câteva zile. Facem eforturi pentru a găsi soluții ca să oprim greva anunțată pentru data de 1 septembrie. Mai avem încă divergente pe punctul 14, care este extrem de greu. El vizează sporurile pentru acele persoane care s-au lăsat mituite, care au fost puse în diferite funcții și au fost angajate cu contracte de muncă individuale, pe salarii mult mai mari și dețin acte adiționale semnate de Ion Stanciu și nu este normal să se ducă până la pensie cu aceste sume. Pentru verificarea situației exacte, este necesar un volum foarte mare de muncă, deoarece trebuie analizate dosarele a sute de persoane. Mai avem în discuție și punctul cu vârsta de pensionare de 55 ani”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Gabriel Tudorache, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

Sindicaliștii de la ROMATSA au anunțat luni că vor declanșa grevă generală pe 1 septembrie 2015, de la ora 11,00, dacă autoritățile nu vor rezolva până atunci solicitările salariațiilor legate de directorul general al ROMATSA și încheierea CCM.

Regia ROMATSA a depus, în data de 25 august, la Tribunalul București, solicitare pentru constatarea nelegalității grevei angajaților, solicitare care însă a fost respinsă vineri de Tribunal. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Vineri, Ion-Aurel Stanciu și-a dat demisia din funcția de director general al ROMATSA, motiv pentru care ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a solicitat sindicatului și conducerii regiei continuarea negocierilor, semnarea contractului colectiv de muncă și renunțarea la grevă.

‘În urma demisiei din funcția de director general, prezentate astăzi (vineri — n.r.) de domnul Ion-Aurel Stanciu, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație — ROMATSA, solicit atât sindicatului cât și conducerii regiei continuarea negocierilor pentru încheierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă și mai ales renunțarea la greva generală. Consider că în condițiile actuale este inutil acest protest care afectează activitatea din domeniul aerian și confortul cetățeanului’, a declarat Iulian Matache.

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian — ROMATSA se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor. ROMATSA are statut de regie autonomă autofinanțată de importanță națională, deține monopolul natural al serviciilor de trafic aerian și nu primește de la bugetul statului sume pentru realizarea obiectului de activitate sau pentru realizarea programului de investiții și dezvoltare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Veste importantă pentru Universitatea Craiova după 1-1 cu Getafe! Ce șanse au oltenii să ajungă în primăvara europeană
Capital.ro
Ministerul Economiei pregătește restructurări. Nouă companii de stat ar putea dispărea prin fuziuni sau dizolvare
Playtech.ro
Cu cât poți depăși limita de viteză fără să rămâi fără permis. Pragurile care contează în 2026
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Luna în Capricorn de pe 17 octombrie 2026. Noroc pentru anumite zodii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT