Aurel Pană, fostul director adjunct al APIA, condamnat definitiv la închisoare

Fostul director adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, va executa şapte ani şi şapte luni de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Iulian Tudor
31 aug. 2015, 13:48
Aurel Pană, fostul director adjunct al APIA, condamnat definitiv la închisoare

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul formulat de Aurel Pană împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, din 30 decembrie 2014, notează Mediafax. Decizia dată, luni, de instanţă este definitivă.

Fostul director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Aurel Pană a fost condamnat, pe 30 decembrie 2014, de Tribunalul Bucureşti, la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dedus din cei şapte ani şi şase luni perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, de la 14 august 2013 la 17 mai 2014.

Aurel Pană şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, acuzaţi de fapte de corupţie, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în 8 noiembrie 2013. Tribunalul Bucureşti a decis, însă, judecarea celor doi în dosare separate.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Aurel Pană, pentru săvârşirea infracţiunilor luare de mită şi trafic de influenţă, şi a lui Mugur George Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada mai – august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct la APIA şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziţia de ulei în cadrul programului PEAD 2013, împreună cu Mugur Voinea, în baza unei înţelegeri prealabile, a pretins de la denunţător un comision de 10 la sută din valoarea contractelor adjudecate de societatea administrată de denunţător, circa 5.200.000 lei (aprox. 1.200.000 de euro) şi externalizarea serviciilor de transport, în scopul de a-şi îndeplini sau de a nu întârzia îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în legătura cu procedura de achiziţie pentru ulei organizată de APIA.

În schimb, inculpaţii urmau să-şi exercite influenţa asupra celorlalţi membri ai comisiei de licitaţie astfel încât ofertele formulate de către societatea denunţătorului să fie declarate câştigătoare şi pentru a asigura societăţii susţinere în ceea ce priveşte derularea contractelor (plăţi în avans, modificarea favorabilă a graficului de livrări, confirmarea unor livrări neefectuate).

Totodată, Pană a cerut, în 8 aprilie 2013, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale suma de 1.000.000 euro şi subcontractarea serviciilor de transport către o firmă indicată de acesta, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în sensul favorizării câştigării licitaţiei şi pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor comisiei de licitaţie.

În aceeaşi perioadă, Mugur Voinea a obţinut foloase necuvenite constând într-un contract de lucrări prin care firma denunţătorului se obliga să plătească către SC Evalserv Standard SRL suma de 516.871,00 lei la care se adaugă TVA de 124.049,04 lei şi i-a înlesnit lui Aurel Pană semnarea unui contract de transport încheiat de către o societatea comercială cu societatea denunţătorului, mai arată sursa citată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT