Cum să-ţi asortezi ţinuta după culoare

Cum te-ai simţi dacă lumea îţi va face complimente despre felul în care eşti asortat? Peste tot sunt reclame cu bărbaţi în ţinute îndrăzneţe, dar ce îi face aşa puternici? De câte ori te-ai gândit la misterul din spatele ţinutelor sau tablourile care te duc cu gândul la o altă lume? De ce crezi că unii ies în evidenţă şi alţii sunt “invizibili”? Datorită culorii.
Romania TV
11 apr. 2012, 10:02
Cum să-ţi asortezi ţinuta după culoare

Nu trebuie să ai o diplomă în coloristică pentru a alege culorile potrivite din ţinută. Felul în care îţi alegi culorile va crea o impresie pozitivă sau negativă.

Culorile sunt precum câinele şi pisica: pe de o parte, se înţeleg, pe de altă parte, se bat. Asortarea bună a culorilor te va ajuta să ai o imagine organizată şi profesională.

Cred că nouă ne este mai simplu când vine vorba de alegerea unei ţinute business deoarece avem de ales între costume bleumarin sau gri şi cămăşi albastre sau albe. O modalitate de moment de a evita culorile neutre este dată de alegerea cravatei şi a batistei de buzunar.

Scopul acestui articol este ca la sfârşit să înveţi cum să combini hainele după culori pentru a produce o ţinută plină de armonie. Armonia este ceva plăcut ochiului şi îi creează privitorului un sentiment al ordinii şi al balansului. Prin urmare, dacă o ţinută nu e armonioasă, aceasta este haotică şi plictisitoare.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE PE Stil Masculin

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Explozie puternică la o școală din Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați
Fanatik.ro
FCSB, echipa de start cu surprize pentru U Cluj. Boutoutaou, titular! Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 2 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT