Buletinul de Bucureşti l-a costat. Primarul-statuie a rămas fără scaun VIDEO

Primarul din comuna Belciugatele a fost demis din funcţie. Petre Dinei, edilul care şi-a făcut statuie, şi-a pierdut postul după ce şi-a schimbat domiciliul stabil din cartea de identitate în urmă cu un an. Ordinul prefectului de suspendare a mandatului edilului a fost suspendat până marţi, când judecătorii au decis că primarul trebuie să plece. Scandalul care a declanşat demiterea lui Petre Dinei a fost prezentat în exclusivitate de România TV.
Romania TV
11 apr. 2012, 11:12
Buletinul de Bucureşti l-a costat. Primarul-statuie a rămas fără scaun VIDEO

Gestul care a dat peste cap ierarhia din comună este inexplicabil pentru un primar aflat la al şaptelea mandat.

Dinei a probat faptul că nu ştie ce scrie în Statutul Aleşilor Locali, mutându-şi domiciliul stabil din Belciugatele la Bucureşti. Potrivit legii, primarul îşi pierde postul dacă-şi schimbă domiciliul din comuna pe care o conduce. De aici până la suspendarea venită de la Prefectură n-a mai fost decât un pas.

La câteva zile după ce a comis gafa care a declanşat procedura de suspendare, Dinei a încercat s-o dreagă, schimbându-şi din nou domiciliul. Surprins de jurnalişti la serviciul de Evidenţa Populaţiei, el şi-a ieşit din minţi ameninţându-i pe aceştia că-i loveşte şi apoi etichetându-i ca „neobrăzaţi”.

Aplicarea ordinului prefectului, care anunţa încetarea mandatului de primar al lui Petre Dinei, a fost suspendată de magistraţii din Călăraşi, până la judecarea cauzei pe fond.

Procesul a fost apoi strămutat la Braşov. Decizia de marţi a judecătorilor braşoveni poate fi atacată cu recurs.

Primarul comunei Belciugatele a devenit cunoscut prin mai multe decizii ciudate: şi-a inaugurat propria statuie, s-a proclamat cetăţean de onoare al comunei pe care o conduce şi a denumit o stradă cu numele unchiului său, adică tot Dinei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este sportiva care i-a înnebunit pe fani cu formele ei. Imaginile cu superba blondă în costum de baie s-au viralizat
Capital.ro
Pilonul II de pensii va fi naționalizat? Radu Georgescu explică ce se întâmplă cu economiile românilor: Pur și simplu, banii nu există
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România