DOSARUL lui Oprescu. Procurorii cer ARESTAREA a cinci persoane, între care trei angajaţi ai Primăriei

Cinci persoane reținute în dosarul de corupție al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, vor fi duse luni la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cei cinci acoliţi ai primarului ar fi cerut şi primit peste 1 milion şi jumătate de euro, pentru a plăti lucrările făcute la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, relatează România TV. Banii ar reprezinta cuantumul mitei din ultimii doi ani. Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, a cerut de la patru oameni de afaceri peste 850.000 de lei.
Iulian Tudor
07 sept. 2015, 09:10
DOSARUL lui Oprescu. Procurorii cer ARESTAREA a cinci persoane, între care trei angajaţi ai Primăriei

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba de trei funcționari din Primăria Municipiului București, Ruxandra Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, adjunctul său, Florin Șupeală, și Octavian Mircea Constantinescu, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului București, toți trei fiind acuzați de luare de mită.

De asemenea, procurorii cer arestarea fostului șofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenadă, acuzat de complicitate la luare și dare de mită, și a omului de afaceri Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de complicitate a spălării banilor.

DNA susține că, în perioada mai-august 2015, Cristian Stanca împreună cu o altă persoană ce deținea o funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, a pretins de la patru denunțători, oameni de afaceri, suma de 852.626 lei, din care au primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.

CITEŞTE ŞI Sorin Oprescu, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile. Primarul Capitalei a contestat măsura

În aceste circumstanțe, persoana respectivă a fost de acord să vireze din patrimoniul instituției în cel al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești suma necesară, pentru ca această din urmă instituție să achite contravaloarea lucrărilor executate de societatea denunțătoare în temeiul unui contract de prestări servicii.

În perioada iulie-august 2015, Cristian Stanca, știind că Șupeală Florin și Ruxandra Petroi Avasiloae, în calitate de directori la Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, fuseseră de acord să primească drept mită suma de 70.000 euro pentru amândoi, de la aceleași persoane denunțătoare, a insistat în mod repetat pe lângă acestea din urmă să achite celor doi măcar o parte din banii promiși.

Suma de bani urma să fie remisă pentru ca cei doi să fie de acord cu încheierea și derularea contractului de prestări servicii.

În luna iulie 2015, Cristian Stanca împreună cu aceeași persoană a pretins de la oamenii de afaceri suma de 7.000 euro, pentru a-i remite directorului economic Octavian Mircea Constantinescu, lucru care s-a și întâmplat la data de 12 august 2015.

Această sumă de bani a fost pretinsă de Octavian Mircea Constantinescu, pentru că a fost de acord să dispună virarea cu prioritate a unor sume de bani necesare achitării lucrărilor executate de firma oamenilor de afaceri.

Procurorii mai susțin că, în perioada iulie-august 2015, Cristian Stanca împreună cu aceeași persoană cu funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București a pretins de la cei patru denunțătorii sume de bani, pe care le-a particularizat la data de 4 august 2015 ca fiind 50.000 euro, susținând că, prin influența pe care o are asupra primarului Sorin Oprescu, îl va determina pe acesta să aprobe virarea către Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești a sumelor necesare achitării către societatea oamenilor de afaceri a lucrărilor executate.

Oprescu, către un suspect din dosarul său, pe holurile DNA: Nu dăm DECLARAŢII. Banii erau MARCAŢI?

De asemenea, Cristian Stanca a precizat denunțătorilor că aceștia bani vor fi remiși primarului Sorin Oprescu.

În cursul anului 2014, Claudiu Bengalici a ajutat persoana cu funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București să disimuleze adevărata natură a provenienței sumei de 6.428.698 lei, primită în două rânduri cu titlu de mită de la aceleași persoane, creând aparența că între firma pe care o administrează și cea a denunțătorilor au existat relații contractuale care să justifice plata sumei respective, cunoscând că banii proveneau din săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Inculpații urmează să fie prezentați, la data de 07 septembrie 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Oprescu a fost reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, chiar la miezul nopţii, înainte de expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore. Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost deja contestată de primarul general al Capitalei, prin avocaţi.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Video șocant cu Lamborghini-ul lui Diogo Jota în flăcări! Imagini terifiante ale accidentului mortal la câteva secunde după petrecerea sa
Capital.ro
Toată Rusia e în doliu. L-AU UCIS. Ucraina își vede visul împlinit cu armele americanilor
Playtech.ro
În ce țări poți ajunge cu trenul din România. Cât costă biletul și câte ore faci pe drum în funcție de destinație
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Știrista de la PRO TV a dat lovitura. Vis devenit realitate
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Imagini tulburătoare de la locul accidentului în care a murit Diogo Jota! Cum arată mașina în care se afla
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de fiul lui Ion Cernea, înainte ca sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui său să fie băgat în groapă
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Adio, maestre! Am mai pierdut unul din actorii pe care l-am iubit cu toții enorm: Un uriaş blând cu barbă legendară
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Imagini TERIFIANTE cu bărbatul omorât de urs pe Transfăgărășan
Irinel Popescu, medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: ”În final, a cedat și inima”
MediaFlux
Ce riscuri își asumă clienții când schimbă furnizorul de energie. Capcanele din contractele la curent
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs