Totul despre sex. De ce zboară unii bărbaţi din „floare-n floare”

Ţi s-a întâmplat şi ţie, probabil, să întâlneşti un tip foarte mişto dar care te-a abandonat după câteva zile. Iar dacă n-ai trecut printr-o asemenea experienţă, ar trebui să fii atentă, pentru că sunt tot mai mulţi bărbaţii care preferă să trăiască în adolescenţă decât să-şi asume responsabilităţile unei relaţii. De ce nu vor o relaţie stabilă?
Romania TV
09 sept. 2015, 12:49
Totul despre sex. De ce zboară unii bărbaţi din

NU VOR SĂ FIE “LEGAŢI”

Pentru multi bărbaţi, implicarea într-o relaţie serioasă înseamnă că nu vor mai putea face ceea ce făceau înainte. S-au obişnuit să nu dea socoteală nimănui, să facă numai ce vor, cînd vor şi cum vor. Unii le-ar spune burlaci, însă de fapt este vorba de un egoism asumat, susţinut cel mai probabil de vreun eşec în dragoste. Preferă să facă pe durii, să nu îşi asume nimic decât să îşi ia din nou ţeapă. Mai sunt, bineînţeles, şi cei care sunt satisfăcuţi de faptul că pot umbla din floare în floare.

SUNT CU GÂNDUL LA ALTA

Te-ai întâlnit cu el în Centrul Vechi, aţi ajuns să vă cunoaşteţi intim şi subit ţi-a dat cu flit? S-ar putea să fie altcineva la mijloc. Poate ca este vorba de fosta iubita, poate de femeia care l-a refuzat sau de tanara cu care a dansat zilele trecute in club. Poţi să descoperi foarte uşor dacă are “schelete în dulap”, observându-i reacţiile atunci când vorbeşte despre fosta prietenă.

Citeşte continuarea pe Showbizreport.ro.

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Bancnotele româneşti pe care poţi lua 9.000 de lei. În 1999, erau în multe portofele, au o serie specială
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Giorgio Armani a murit. Celebrul designer avea 91 de ani
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Legea a fost atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască