Figurinele 3D au împânzit Ploieştiul

150.000 de lei pentru împodobirea oraşului de Paşte. Atât a plătit municipalitatea în Ploieşti pentru închirierea mai multor figurine 3 şi 2 D. Oraşul va fi împânzit de iepuri şi ouă luminoase. Localnicii sunt însă nemulţumiţi şi cred că banii au fost irosiţi.
Romania TV
13 apr. 2012, 12:36
Figurinele 3D au împânzit Ploieştiul

Cea mai scumpă figurină 3D este montată în faţa Primăriei din Ploieşti şi este alcătuită din două ouă cu două lumânări. Figurina a costat 14.687 de lei. În total, au fost montate 74 de figurine 2 şi 3D, ouă sau iepuri. Autorităţile văd figurinele ca pe o bucurie. „Sunt figurine 2D cele amplasate pe stâlpi şi figurine 3D de dimensiuni mai mari să dea posibilitatea şi oamenilor să poată face poze cu ele, e o bucurie”, a spus Vasile Ionescu, director tehnic la RASP Ploieşti.

Ce-i drept, oamenii îşi fac poze cu figurinele, dar când aud cât au costat, se revoltă”. „Risipă”, spun ei. În vreme de criză n-aş fi făcut aşa ceva. Sunt bani aruncaţi”, a spus o localnică. Anul trecut, din bugetul local s-a alocat suma de 200.000 de lei, tot pentru ornamente de Paşte. Atunci au fost amplasate 90 de figurine.