Luna august a fost cea mai călduroasă lună din ultimii 135 de ani

Ultima lună a verii din acest an a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată pe planetă de la începutul monitorizării temperaturilor în 1880, a declarat joi Agenția Americană pentru Cercetare Oceanică și Atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration, NOAA).
Alina Costache
18 sept. 2015, 09:36
Luna august a fost cea mai călduroasă lună din ultimii 135 de ani

De asemenea, și temperatura de la suprafața oceanelor a fost cea mai mare înregistrată vreodată, situându-se cu 0,78 grade Celsius peste media secolului al XX-lea și depăşind cu 0,004 grade Celsius recordul lunii iulie, a mai indicat NOAA.

Luna iulie a bătut recordul de căldură înregistrat pe termen de o lună în ultimii 135 de ani, atât la nivelul solului, cât la suprafața oceanelor, scrie Agerpres.

De asemenea, august a fost a șasea lună din 2015 care bate un record lunar de temperatură înregistrată la suprafața planetei, după recordurile din februarie, martie, mai, iunie și iulie, a menționat agenția.

În luna august, temperatura medie pe uscat și pe mare a fost cu 1,14 grade Celsius peste media secolului XX, plasându-se pe poziția treia în topul celor mai calde luni din istorie.

Citeşte şi Fenomen astronomic rar în luna septembrie

Recordul anterior pentru această lună a fost înregistrat în anul 1998 cu o temperatură care a depășit media cu 0,13 grade Celsius.

Temperaturi foarte ridicate s-au înregistrat în special în America de Sud, părți din Africa, Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Faptul că temperatura a atins un record în luna august la suprafața oceanelor poate fi explicat prin prezența curentului ecuatorial cald din Pacific El Nino care a reapărut în luna martie, a explicat NOAA.

Potrivit ultimelor previziuni ale agenției, există peste 90% șanse ca El Nino să persiste în emisfera nordică până la martie 2016.

În luna august, întinderea de gheață din zona arctică a fost cu 22,3% sub media perioadei 1981-2010, ceea ce face ca aceasta să fie a patra subțiere a gheței din această zonă pentru această lună, conform monitorizărilor făcute din 1979 de când au început observațiile prin satelit.

În Antarctica, suprafața de gheață din ultima lună a fost cu 0,5% mai mică decât media pentru perioada anilor 1981-2010.

Gazele cu efect de seră emise în atmosferă (dioxid de carbon, metan, etc), care contribuie la această încălzire au atins niveluri record în 2014, potrivit unui raport internațional publicat în luna iulie de NOAA.

Grupul Giec de experți internaționali în probleme climatice a arătat că temperatura la suprafața globului a crescut cu aproape un grad Celsius de la începutul secolului al XX-lea și cu până la 2,5 grade Celsius în unele părți din Africa, Asia, America de Nord și de Sud.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
„Sunt încă victime înăuntru, care sunt efectiv carbonizate, n-au putut fi dezlipite de pe podea”. Mărturia cutremurătoare a românului care a scos morții și răniții din clubul din Elveția
Capital.ro
Permis de conducere, regulă nouă în 2026 în România. Conducătorii auto care nu mai dau sala
Playtech.ro
Regulile pentru ajutorul acordat persoanelor cu handicap, schimbate. Banii nu vor mai fi oferiţi...
Adevarul
Haos de Revelion în Amsterdam: violențe fără precedent, doi morți din cauza artificiilor și biserică mistuită de flăcări
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Imagini uluitoare! Omul cu o avere de 1,4 miliarde de dolari și-a construit una dintre cele mai scumpe case din țară
MediaFlux
Mercur intră în Capricorn pe 1 ianuarie 2026. Cele trei zodii care vor fi afectate de acest eveniment astrologic
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend