CRIZA IMIGRANŢILOR. Ungaria a acceptat tranzitul migranţilor VULNERABILI din Croaţia

CRIZA IMIGRANŢILOR. Ungaria a convenit cu Croația să lase să intre pe teritoriul său migranții "vulnerabili", a afirmat șefa diplomației de la Zagreb, Vesna Pusic.
Romania TV
18 sept. 2015, 20:03
CRIZA IMIGRANŢILOR. Ungaria a acceptat tranzitul migranţilor VULNERABILI din Croaţia

„Croația și Ungaria au convenit să coopereze și să lase grupurile de migranți vulnerabili să intre în Ungaria”, a declarat Vesna Pusic. „Nu este un culoar” de migrație, a subliniat ea, fără să ofere detalii.

Din partea ungară, nu a putut fi obținută nicio confirmare, subliniază France Presse.

Anterior, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a negat orice acord cu Croația cu privire la trecerea migranților, acuzând Zagrebul că încurajează migranții să treacă „ilegal” granița dintre cele două țări. „Polițiștii afirmă că există un acord cu Ministerul ungar de Interne, dar este fals, nu am încheiat niciodată un astfel de acord”, a declarat Peter Szijjarto.

Peste 20 de autobuze cu migranți au trecut vineri această graniță, iar alte zeci așteptau la orele serii să le vină rândul. Peste 17.000 de migranți au intrat de joi dimineață în Croația, potrivit autorităților de la Zagreb, care se declară „copleșite”.

Premierul croat, Zoran Milanovic, a discutat telefonic cu cancelarul german, Angela Merkel, despre această situație, a informat guvernul într-un comunicat. „S-a convenit că problema trebuie rezolvată la frontierele externe ale Uniunii Europene”, a afirmat guvernul croat.

Valul de migranți a început să se îndrepte spre Croația în această săptămână după ce Ungaria a închis marți în întregime granița cu Serbia, pe unde zeci de mii de refugiați au trecut în ultimele săptămâni.

Partizan al unei linii dure în acest dosar, guvernul ungar a început vineri dimineața construirea unui gard provizoriu la granița cu Croația, după ce a făcut același lucru de-a lungul celor 175 kilometri ai frontierei comune cu Serbia.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Fanii olteni l-au făcut praf pe Aurică Țicleanu și i-au bătut obrazul fostei glorii: „Ai uitat ce spuneai când ai fost la Leipzig cu Universitatea Craiova acum opt ani în Europa?“
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. Curtea de Conturi reclamă mii de euro încasați nelegal prin sporuri fictive și vechime inventată
Playtech.ro
Lista companiilor de stat unde se fac angajări și cresc salariile în 2026. Sunt peste 1.200 de posturi vacante
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primul caz de hantavirus a fost confirmat în România! Este vorba despre un bărbat din Arad
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Situație la limită în Survivor 2026. Concurenții au parte de o provocare în premieră în acest sezon
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi