John Kerry: Bashar al-Assad trebuie să plece de la putere în Siria, dar momentul va fi stabilit prin negocieri

Secretarul de stat american John Kerry a afirmat că președintele sirian Bashar al-Assad trebuie să plece de la putere, dar că momentul va fi stabilit în cadrul negocierilor pentru soluționarea conflictului din Siria.
Filip Stan
19 sept. 2015, 16:25
John Kerry: Bashar al-Assad trebuie să plece de la putere în Siria, dar momentul va fi stabilit prin negocieri

De un an și jumătate discutăm că Assad trebuie să plece, dar calendarul și modalitățile trebuie să fie stabilite în cadrul procesului de la Geneva. Nu trebuie să fie în prima zi, nici în prima lună. Există o procedură conform căreia toate părțile trebuie să se întâlnească și să ajungă la un acord referitor la acest lucru„, a declarat John Kerry sâmbătă la Londra, după o întrevedere cu omologul său britanic Philip Hammond, potrivit Agerpres.

„Suntem cu totul de acord cu acest lucru. Assad trebuie să plece, el nu poate face parte din viitorul pe termen lung al Siriei, dar modalitățile și calendarul trebuie să facă subiectul unei discuții asupra unei soluții politice care să ne permită să avansăm și să evităm alte suferințe umane„, a declarat și șeful diplomației britanice.

Citeşte şi Siria intensifică raidurile armate împotriva unor obiective importante ale Statului Islamic

Noi suntem pregătiți să negociem. Dar Assad este gata să negocieze, cu adevărat să negocieze? Rusia este gata să îl aducă la masa negocierilor și să găsească o soluție la această violență? Până acum Assad a refuzat o discuție serioasă și Rusia a refuzat să-l aducă la masa negocierilor„, a mai spus secretarul de stat al SUA. Kerry a cerut și Iranului să-și folosească influența pentru a-l convinge pe președintele sirian să accepte negocierile pentru o tranziție politică.

Pe de altă parte, secretarul de stat american a salutat dorința Rusiei de a-și concentra eforturile în lupta împotriva Statului Islamic în Siria, după anunțul începerii convorbirilor militare între SUA și Rusia. Dar John Kerry a subliniat și că actuala criză a refugiaților accentuează necesitatea de a se ajunge la un acord care să ducă la o schimbare politică în Siria.

Trebuie să negociem. De aceea așteptăm și sperăm ca Rusia și Iranul, precum și orice altă țară cu influență, să contribuie la acest lucru, deoarece altfel criza nu se va sfârși”, a mai spus Kerry. Secretarul de stat al SUA nu a dat un termen precis până la care Assad poate rămâne în continuare la putere. „Știu doar că oamenii din Siria și-au exprimat voința deja. Ei pleacă din Siria„, a punctat John Kerry.

Citeşte şi Statele Unite şi Rusia reiau discuţiile militare privind operaţiunile din Siria şi anihilarea Statului Islamic

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Ea este fata găsită într-o valiză abandonată în râul Olt. Cu cine a fost văzută Valentina ultima dată
Fanatik.ro
Karamoko rămâne la Dinamo: contractul se prelungește automat. Ce spune Nicolescu despre Pușcaș, Bellaarouch și Soro
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 23 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul și lira sterlină. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cât se câștigă la cules de struguri în 2026. Recolta este bogată, dar podgoriile duc lipsă de muncitori
Adevarul
Cristian Pîrvulescu critică „spectacolul” din jurul lui Georgescu: „DIICOT nu trebuie să se joace”
wowbiz.ro
Detaliul cutremurător din cazul tinerei găsite moartă în valiză: Tatăl Valentei a vorbit cu ea cu doar câteva ore înainte să moară. Ce au descoperit legiștii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Actorul și regizorul Arnaud Denis a fost eutanasiat la 43 de ani, din propria voință. Cu ce probleme se confrunta
iamsport.ro
Fostul jucător al FCSB a numit antrenorul ideal pentru roș-albaștri: ”E cea mai bună variantă!”
MediaFlux
Horoscop 23 septembrie 2026. O zi care întoarce situația pentru mai multe zodii! Apare un adevăr care nu mai poate fi ignorat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte