Jennifer Aniston şi Justin Theroux vor fi părinţii a două fetiţe gemene

Jennifer Aniston, care s-a căsătorit, într-o ceremonie-surpriză, la începutul lunii august, cu Justin Theroux, este însărcinată și va naște două fetițe gemene care se vor numi Viola și Ava.
Iulian Tudor
22 sept. 2015, 11:00
Jennifer Aniston şi Justin Theroux vor fi părinţii a două fetiţe gemene

În vârstă de 46 de ani, actriţa este însărcinată de câteva săptămâni, potrivit revistelor „OK!” și „Vanity Fair”. Nu este pentru prima dată când știri de acest gen apar în presă, cu privire la interpreta din serialul „Friends”, așa încât rămâne ca valabilitatea acestei informații să fie confirmată sau nu de realitate, scrie Agerpres.

Se pare că gemenele sunt rodul inseminării artificiale la care cei doi artiști, deciși să devină părinți, ar fi recurs înainte de a se gândi la adopție.

În 2010, după despărțirea de John Mayer, vedeta a luat hotărârea de a-și congela câteva ovule pentru a putea avea copii în viitor.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Povestea de viață impresionantă a primei americance care a arbitrat la o Cupă Mondială masculină. Cum și-a cunoscut soțul și ce familie numeroasă are
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?