Kelemen: Parlamentarii UDMR vor fi în sală la moţiunea de cenzură a opoziţiei, dar nu vor vota

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură care va fi introdusă de opoziţie, dar nu vor vota, transmite Mediafax.
Romania TV
14 apr. 2012, 13:35
Kelemen: Parlamentarii UDMR vor fi în sală la moţiunea de cenzură a opoziţiei, dar nu vor vota

Kelemen Hunor a spus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Cluj, că nu are emoţii cum vor vota senatorii şi deputaţii UDMR la moţiunea de cenzură, ci are emoţii „cum vor vota alţii”.

„Nu ştiu când se va depune moţiunea de cenzură, nu ştiu ce va conţine. Dacă va face referire şi la UMF Târgu Mureş sigur că deputaţii şi senatorii UDMR vor fi în sală şi nu vor vota, dacă nu va face referire la UMF tot vor fi sală şi nu vor vota. Nu am emoţii cum vor vota colegii noştri, am emoţii cum vor vota alţii. Noi am făcut un obicei când au fost depuse moţiuni împotriva guvernului din care noi am făcut parte, am luat o decizie potrivit căreia vom fi în sală şi asigurăm cvorumul, vom participa la dezbateri şi vom spune ce avem de spus, dar nu vom ieşi la vot. Nu noi trebuie să asigurăm majoritatea şi să demonstrăm că vrem să schimbăm Guvernul, ci colegii care iniţiază moţiunea de cenzură”, a spus liderul UDMR.

Potrivit acestuia, situaţia privind moţiunea de cenzură pe tema înfiinţării unei facultăţi maghiare la UMF Târgu Mureş este „absurdă”, când opoziţia cere demiterea Guvernului „pentru aplicarea legii”.

„O asemenea iniţiativă este vecină cu absurditatea”, a conchis Kelemen Hunor.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, în urmă cu o săptămână, propunerea privind depunerea moţiunii de cenzură pe 17 aprilie, declara preşedintele PSD, Victor Ponta, care preciza, răspunzând unei întrebări, că sunt şi parlamentari PDL care au semnat documentul opoziţiei.

Ponta a prezentat şi „principalele reproşuri” pe care opoziţia le adresează premierului Ungureanu prin moţiunea de cenzură.

Un capitol din moţiune va fi legat de privatizările făcute, potrivit liderului PSD, cu intenţia de a transfera patrimoniul naţional către firme din străinătate.

Moţiunea se va referi şi la gestionarea banilor publici, dar şi la „ilegalitatea” comisă prin înfiinţarea unei facultăţi pe criterii etnice, încălcându-se principiul autonomiei universitare la UMF Târgu Mureş.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Adevărul despre Dobrin și Mondialul din Mexic: „L-au mâncat degeaba pe Angelo Niculescu”
Capital.ro
Ce nu observă mulți cumpărători: ajustări subtile de preț și gramaj mai puțin
Playtech.ro
Topul cheltuielilor care golesc portofelele românilor fără să își dea seama. Sumele mici care se transformă în mii de lei pe an
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Domeniul în care și-a pierdut banii fostul campion cu FCSB: ”E cam grav ce s-a întâmplat”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 13–14 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți