Bărbat decapitat de tren, după ce calul de la căruţă s-a speriat

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Vişina, judeţul Olt, a fost decapitat de un tren, sâmbătă după-amiază, după ce calul care tracta căruţa în care se afla acesta s-a speriat, iar mecanicul nu a mai putut evita impactul.
Romania TV
14 apr. 2012, 14:04
Bărbat decapitat de tren, după ce calul de la căruţă s-a speriat

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Ionuţ Cârciumaru, accidentul s-a petrecut în jurul orei 15.00, în dreptul localităţii Vişina Veche, când un bărbat de 32 de ani, din localitate, aflat într-o căruţă, a vrut să traverseze calea ferată.

În momentul în care a văzut că se apropie trenul, un tren de călători care circula pe ruta Caracal – Corabia şi aparţinea operatorului Regiotrans, calul care tracta căruţa s-a speriat, iar atelajul a fost lovit în plin de tren.

În tren se aflau aproximativ 20 de călători, iar unul dintre aceştia a sunat de urgenţă la 112 şi a anunţat tragedia.

„Garda de Intervenţii Vişina din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a fost solicitată să intervină pentru acordarea de îngrijiri medicale unei victime. Din nefericire, în momentul în care cadrele medicale SMURD au ajuns la faţa locului, bărbatul era mort”, a declart plutonierul major Ionuţ Cârciumaru.

Potrivit reprezentanţilor Regiotrans, mecanicul de locomotivă susţine că a încercat să evite impactul, însă nu a reuşit acest lucru. „În tren se aflau aproximativ 20 de călători, zece dintre aceştia au plecat cu mijloace proprii către destinaţie, Corabia. Ne pare rău de acest eveniment, însă mecanicul susţine că a încercat să evite impactul”, a spus Marian Ghidura, şef secţie Regiotrans.

Trenul de călători a plecat, sâmbătă, din gara Caracal la 14.10 şi trebuia să ajungă în gara Corabia la 15.15.

Reprezentanţii Regiotrans au dat asigurări că cei aproximativ zece călători care au rămas în tren vor pleca de la Vişina Nouă în jurul orei 17.00, până la destinaţie aceştia având de parcurs zece kilometri.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Jenant! Radu Miruță, ministrul Transporturilor, a stârnit indignare la evenimentul TAROM dedicat marelui antrenor român: nimic despre Mircea Lucescu!
Capital.ro
Septembrie aduce un calendar fiscal încărcat. Ce formulare au termene-limită în această lună
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului