Solistul trupei Bee Gees este în comă

Cântăreţul Robin Gibb, solistul grupului Bee Gees, este în comă, iar medicii se tem că acesta nu mai are de trăit decât câteva zile.
Romania TV
14 apr. 2012, 14:31
Solistul trupei Bee Gees este în comă

Solistul în vârstă de 62 de ani, membru fondator al grupului disco Bee Gees, a fost operat la nivelul intestinului la sfârşitul lunii martie, după ce, cu o lună înainte, el vorbea despre o vindecare „spectaculoasă” a sa de un cancer hepatic cu care fusese diagnosticat.

Speculaţiile apărute în presă despre starea de sănătate a cântăreţului Robin Gibb au fost alimentate în ultimele luni de alura scheletică a artistului, însă acesta afirma în luna februarie că tumoarea descoperită în colonul său „aproape a dispărut”, iar el se simte „fantastic”.

Robin Gibb a fost internat pentru câteva zile în octombrie 2011, din cauza unor dureri abdominale severe, fiind diagnosticat cu o inflamaţie a colonului.

Cântăreţul – care este vegetarian şi nu consumă alcool sau alte substanţe nocive – suferea de dureri de stomac de mulţi ani, medicii nefiind capabili să determine cauza exactă a acestora.

Tot în 2011, în aprilie, el a fost obligat să anuleze din această cauză o serie de concerte în Brazilia, la recomandarea medicilor.

În 2010, Robin Gibb a suferit o operaţie din cauza unei ocluzii intestinale, aceeaşi afecţiune care a dus la moartea fratelui său geamăn Maurice, în 2003.

Trupa Bee Gees, fondată în 1958, a fost compusă iniţial din gemenii Robin şi Maurice Gibb şi fratele lor mai mare Barry, acum în vârstă de 65 de ani.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
KuPS Kuopio – Universitatea Craiova, LIVE VIDEO în Europa League, turul 3 preliminar. E OUT din Bănie cu doar câteva ore înaintea jocului din Finlanda
Capital.ro
ANM schimbă prognoza: furtuni puternice după caniculă. Harta avertizărilor pentru următoarele trei zile
Playtech.ro
Valul de aer polar ajunge în România. Zonele în care scad temperaturile în următoarele ore
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 15 ani a fost împușcat mortal chiar în timpul meciului
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România