Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul stării de sănătate a lui Sorin Oprescu. Ce DECIZIE a luat

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, s-a autosesizat în cazul stării de sănătate a primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv pentru fapte de corupţie.
Filip Stan
24 sept. 2015, 10:03
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul stării de sănătate a lui Sorin Oprescu. Ce DECIZIE a luat

Victor Ciorbea a precizat că Oprescu va fi vizitat de o echipă din care vor face parte reprezentanţi ai instituţiei, un medic şi un reprezentant al unui ONG.

Am dispus să efectuăm mai mult decât o anchetă, şi anume o vizită (…). În foarte scurt timp, se vor deplasa la Arestul Capitalei doi reprezentanţi ai instituţiei noastre, un medic şi un reprezentant al unei organizaţii nonguvernamentale specializate. Se va discuta cu domnul Oprescu, în primul rând să vedem care e situaţia, se face o primă apreciere de către medicul care va face parte din componenţa acestei echipe. Se va discuta cu conducerea Arestului şi se vor face verificări. I-am prevenit pe cei din conducere că vor avea această vizită„, a afirmat Victor Ciorbea, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a spus că a luat această decizie în urma declaraţiilor publice făcute de avocaţi. „Am înţeles că este foarte serios pus sub semnul întrebării dreptul la sănătate”, a adăugat Victor Ciorbea.

CITEŞTE ŞI SORIN OPRESCU află dacă scapă de arest. Edilul, în faţa instanţei: „Nu vreau să MOR după gratii” UPDATE

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti decid, joi, dacă Sorin Oprescu va rămâne în arest preventiv sau dacă măsura arestării preventive va fi înlocuită cu arest la domiciliu ori control judiciar.

Unul dintre avocatii lui Sorin Oprescu a confirmat că, după ce a fost adus la Tribunal, lui Sorin Oprescu i-a fost rău.

„Starea de sănătate nu este cea mai bună, condiţiile în care s-au deplasat şi a stat aici i-au creat disconfort, însă echipajul de escortă i-a acordat tot ce este necesar pentru a fi apt pentru şedinţa de juuecată. Lucrurile s-au remediat”, a declarat Viorel Mocanu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
LIVE / Liga 2, live video etapa 4. Concordia Chiajna – Poli Timișoara 0-3. Bănățenii zburdă în prima repriză! Alte șase meciuri se joacă de la această oră
Capital.ro
Regula pe care puțini români o cunosc când pleacă la muncă în UE. Cine nu are nevoie de permis
Playtech.ro
Costurile ascunse ale panourilor fotovoltaice. Ce mai poți plăti după instalare și cât rezistă invertorul
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Calendar ortodox 22 august. Sfântul celebrat sâmbătă este făcător de minuni. Rugăciunea care te scapă de greutăți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat