Câţi elevi nu s-au înscris la ora de religie

Aproximativ opt la sută dintre elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal nu s-au înscris la ora de religie în anul școlar 2015-2016, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Filip Stan
28 sept. 2015, 15:13
Câţi elevi nu s-au înscris la ora de religie

Sunt aproximativ opt la sută dintre elevi care nu s-au înscris la ora de religie și, până la începutul lunii octombrie, inspectoratele școlare trebuie să ne dea situația exactă pentru a lua măsurile care se impun pentru elevii care nu participă la orele de religie. Nu este vorba de același număr de elevi la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal, lucrurile stau diferit, iar soluția trebuie să fie adaptată pentru fiecare în parte„, a declarat ministrul Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu, luni, într-o conferință de presă susținută la Timișoara.

Ministrul a mai arătat că fiecare unitate de învățământ trebuie să își refacă planul în cazul în care elevii care optează să nu urmeze cursurile de religie se transferă de la o școală la alta.

„În situațiile în care avem întreruperea activității într-o școală și reluarea activității într-o altă școală, atunci unitatea de învățământ trebuie să își refacă planul”, a mai spus ministrul.

Cîmpeanu a mai precizat că decizia privind urmarea opțională a cursurilor de religie de către elevi a aparținut Curții Constituționale a României, și nu Ministerului Educației Naționale.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale este neconstituţional. Articolul prevedea că sunt obligaţi să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie.

Prin decizia CC a deventi obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina. Decizia Curţii Constituţionale a devenit executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

În formularul de înscriere la ora de religie se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea și-a distrus staff-ul în timpul meciului: „Sunteți inutili toți! Lăsați-mă în pace!”
Capital.ro
România a primit peste 100 de miliarde de euro de la UE. Victor Negrescu: 9 din 10 investiții publice au fost realizate cu bani europeni
Playtech.ro
Lista greșelilor din trafic care aduc cele mai multe amenzi turiștilor în Grecia. La ce trebuie să fie atenți românii care merg cu mașina în vacanță
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Naum, oripilat de ce i s-a povestit în direct: ”Poftim? Ce ai cu ei?!”
MediaFlux
La 75 de ani și după patru căsnicii ratate, celebra actriță s-a logodit din nou: „El este alesul!”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?