Traian Băsescu, anunţ OFICIAL despre PMP: Până pe 10 octombrie mă voi înscrie în partid

Traian Băsescu a decis să facă pasul oficial pentru înscrierea în Partidul Mişcarea Populară. Fostul preşedinte a declarat va semna actele de adeziune la PMP până pe 10 octombrie.
Ionela Marcu
01 oct. 2015, 08:25
Traian Băsescu, anunţ OFICIAL despre PMP: Până pe 10 octombrie mă voi înscrie în partid

Traian Băsescu a ţinut aproape de PMP în ultimul an, dar acum „relaţia” se va oficializa cel mai târziu pe 10 octombrie. El a declarat însă că nu vrea să fie preşedintele partidului.

Până pe 10 octombrie mă voi înscrie în PMP. Obiectivul meu este să construiesc un partid nou, care să nu fi fost implicat în compromisuri. De aceea sunt şi reticent în a mă aşeza în poziţia numărul unu. Va trebui să găsim o formulă. Vreau să transfer acestui partid toată experienţa mea. Se face şi un Congres înainte. Eu nu am luat decizia de a prelua şefia PMP. Vreau să creez a treia forţă politică, un partid nou şi de aceea sunt si reticent de a ma aseza in pozitia de numarul 1„, a explicat Traian Băsescu.

Traian Băsescu: „Dragnea şi Ponta se urăsc. Trebuie găsită soluţia ca Ponta să plece”

Surse politice susţin că fostul preşedinte ar dori să formeze o nouă platformă Mişcarea Populară, în care să se integreze şi alte formaţiuni politice şi astfel să se realizeze dezideratul mai vechi al lui Băsescu, aceea de a reuni dreapta politică din România sub conducerea sa, informează România TV. De altfel, Traian Băsescu a lăsat de înţeles că este dispus şi la unele compromisuri. „Am spus de alegeri ca nu am vrut sa lansez ipoteza ca acest partid nu va sti ce e compromisul. Problema e ce tip de compromis faci. Nu as mai repeta compromisul cu Voiculescu. Compromisul unei aliante cu PSD nu l-as mai face. Exclus, indiferent cine e liderul PSD. Ma uit acum. Sa accepti sa alegi un politician ca Dragnea in functie de presedinte al partidului in conditiile in care au in generatia de sub Dragnea oameni exceptionali, dar nu au loc de Dragnea. Ponta nu va mai prelua partidul. In niciun caz, insa, spre exemplu, eu ma uitam la Catalin Ivan – este un tip curat, europenizat care ar fi putut fi o solutie exceptionala„, a declarat Traian Băsescu, la Adevărul LIVE.

Anunţul lui Traian Băsescu vine după ce miercuri seara Elena Udrea anunţase exclusiv la România TVexistă posibilitatea ca fostul preşedinte Traian Băsescu să candideze la Primăria Capitalei.

Elena Udrea a dezvăluit că se întâlneşte des cu Traian Băsescu şi se află în aceleaşi relaţii ca înainte. Referitor la o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, fostul ministru a declarat că nu ia în calcul o astfel de mişcare. În schimb, Traian Băsescu ar putea candida pentru fotoliul de primar şi „ar şi câştiga”.

„Acum eu nu am un plan de a face politică. Nu îmi trece prin cap să candidez la Primăria Capitalei. E un scenariu la nivel de fantezie. Traian Basescu nu a luat nici o decizie referitor la acest aspect. Teoretic există posibilitatea să candideze la Primăria Capitalei. Băsescu ar câştiga. Avem lideri politici slabi, timoraţi. Daca vom avea candidati marionete asa cum am avut la preşedinţie, pe modelul Iohannis, personal nu văd altă soluţie decât să candideze Basescu. Nu văd cu cine să se compare intr-o lupta pentru Primăria Capitalei”, a declarat Udrea.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum s-a îmbrăcat iubita lui Raul Jimenez la primul meci din Campionatul Mondial 2026. Ținuta specială cu care i-a purtat noroc atacantului mexican
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Cât costă să mănânci la tavernă în Grecia în 2026. Nota reală pe care o plătesc românii în Thassos
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Calcule finale. Ce șanse are, de fapt, Guvernul Tomac să treacă în Parlament și ce-i așteaptă pe români
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți