Interceptări DNA: Procurorul Emilian Eva se folosea de fiica sa pentru a transporta şi valorifica tablouri

Potrivit rechizitoriului DNA prin care fostul procuror anticorupție a fost trimis în judecată, Emilian Eva se folosea de fiica sa pentru a transporta la București și a valorifica tablouri, pe care le tranzacționa, deși această activitate era incompatibilă cu calitatea de magistrat.
Iulian Tudor
01 oct. 2015, 10:14
Interceptări DNA: Procurorul Emilian Eva se folosea de fiica sa pentru a transporta şi valorifica tablouri

Faptul că Bianca Mădălina Eva, la acel moment studentă, tranzacționa operele de artă în numele tatălui său reiese și din convorbiri telefonice interceptate de anchetatori:

Citeşte şi: Procurorul Emilian Eva, suspendat din funcţie după ce a fost trimis în judecată de DNA

Eva Emilian: Da.
Eva Bianca Mădălina: Ce faci?
Eva Emilian: Uite, la birou.
Eva Bianca Mădălina: Ai vorbit?
Eva Emilian: Am vorbit, da. Ia alea înapoi, alea două. Îmi cere foarte mult pe ele.
Eva Bianca Mădălina: Îhâm. Le-am luat. Oricum, ai dat lovitura.
Eva Emilian: Să vedem, tati. Să vedem.
Eva Bianca Mădălina: Da. Bine.
Eva Emilian: Să-mi aduci și expertizele toate înapoi, da?
Eva Bianca Mădălina: Îhâm.
Eva Emilian: Ai luat alea?
Eva Bianca Mădălina: Dacă le-am retras, nu?
Eva Emilian: Da. Piliuță l-ai luat, da?
(…)
Eva Bianca Mădălina: Pe unde ești? Hai că vin și eu ca să-ți zic ce-am vorbit cu domnul ăsta.
Eva Emilian: A fost ok sau…?
Eva Bianca Mădălina: Deci el, ca persoană, e super ok, dar mi-a zis că unele din ele sunt cam noi, mi-a arătat și care.
Eva Emilian: Care?
Eva Bianca Mădălina: Ăla de Ziffer, cu biserica aia în spate, ăla de Nagy, ăla de Ghiață.
Eva Emilian: De Ghiață a zis că-i nou?
Eva Bianca Mădălina: Da. A zis că se vede că-i nou, sigur nu-i, dar mă poate pune în contact cu o persoană din Iași care să le vadă, să se uite la ele. De Piliuțe a zis că-s Piliuțe, Kadar Geza nu știe, Nicu Enea a zis că nu a văzut așa Nicu Enea, dar nu se pronunță. Agricolla ăla a zis că-i Agricolla și Constionul s-ar putea să fie.
Eva Emilian: Care Constion?
Eva Bianca Mădălina: Ăla, peisajul ăla. Ăla cu felinarul.
Eva Emilian: Ce felinar, tati?
Eva Bianca Mădălina: Ăla care mi-ai trimis tu poză.
Eva Emilian: Ah, Sionul.
Eva Bianca Mădălina: Sion, așa.
Eva Emilian: S-ar putea să fie?
Eva Bianca Mădălina: Da, s-ar putea să fie și nu mai știu ce-a mai zis… Ah, Ziffer cu flori a zis că-i Ziffer, iar celălalt a zis că nu știe. Mai este unul”.

Potrivit procurorilor, existau și situații în care Emilian Eva îl însărcina pe un nepot, Ioan Eva, să ia legătura cu fiica sa pentru a duce la îndeplinire dispozițiile pe care le dădea cu privire valorificarea sau depozitarea unor opere de artă.

Situația reiese din două convorbiri telefonice purtate între Ioan Eva și Bianca Mădălina Eva, la sfârșitul lunii martie și la începutul lunii iunie.

Eva Ioan: Ce voiam să te întreb, care este ultimul preț la ăla?
Eva Bianca Mădălina: Nu știu. Dar tata ce zice?
Eva Ioan: Dar eu nu pot să vorbesc cu el că n-am Viber. Doar pe Viber pot să vorbesc cu el și nu am.
Eva Bianca Mădălina: Am înțeles. Măi, nu știu, 8.500-9.000.
Eva Ioan: Aha. Da. Bun.
(…)
Eva Bianca Mădălina: Alo!
Eva Ioan: Bună, Bia! Ce faci?
Eva Bianca Mădălina: Uite, învăț că am examen.
Eva Ioan: Aha. Trebuie să trec pe la tine să iau ceva.
Eva Bianca Mădălina: Tablourile?
Eva Ioan: Nu, doar trei.
Eva Bianca Mădălina: Ah, bine. Treci.
Eva Ioan: Da? Costion și Zifferele.
Eva Bianca Mădălina: În cât timp?
Eva Ioan: Maxim 20 de minute.
Eva Bianca Mădălina: Bine, bine”.

În operațiunile comerciale cu obiecte de artă a fost implicat și prietenul fiicei lui Emilian Eva. Audiat ca martor, acesta a declarat că a fost cooptat de prietena lui în tranzacționarea de tablouri, fiind însărcinat de Emilian Eva cu transportul unor picturi la diferite galerii de artă sau case de licitații, în vederea evaluării și vânzării.

„Apreciez că am transportat la București pentru Eva Emilian în jur de 200 de tablouri, în intervalul noiembrie 2014 — februarie 2015”, se arată în declarația martorului, care a adăugat că, la solicitarea aceluiași Emilian Eva, a contactat telefonic diverși oameni de afaceri din Iași, pentru a le propune cumpărarea de tablouri.

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată pe 29 septembrie, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în declarații.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.

Citeşte şi: Procurorul Emilian Eva, fiica şi nepotul său au fost trimişi în judecată de DNA

Procurorii DNA au mai decis trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fiicei procurorului, Bianca Mădălina Eva, și a nepotului său, Ioan Eva, pentru mărturie mincinoasă.

DailyBusiness
„Ești ceea ce le servești pacienților tăi”. Alexandru Rogobete critică dur mâncarea din spitale
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Untold 2025. Programul complet pe zile și ore
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare solist prea devreme. Nu s-a putut face nimic, boala l-a răpus
Playtech.ro
Când se răceşte cu adevărat în Bucureşti şi în sudul ţării? Temperaturile nu vor mai trece de 24 de grade
Adevarul
Șocul trăit de mulți români întorși din Bulgaria. „Nu o să mă mai plâng niciodată de infrastructura noastră”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ambarcațiune scufundată în larg din cauza vremii! 54 de morți și zeci de dispăruți! PRIMELE DETALII
Evz.ro
Pensia de invaliditate, cunoscută și ca pensie de boală, este reglementată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Cât înseamnă în lei contribuția de 10% la CASS. Calculul care arată câți bani pierd lunar pensionarii
Cancan.ro
Irina din Cluj-Napoca a comandat 3 rochii de pe un site de îmbrăcăminte. Ireal ce a primit, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea a întors toate capetele. Adrian Alexandrov nu s-a mai desprins. Pozele nu au rămas secrete
StirileBZI
România, lovită de un nou val viral! INSP anunță decese, medicii trag un semnal de alarmă
stirilekanald.ro
VIDEO Un vulcan din Rusia a erupt după 600 de ani de liniște
Lege nouă: românii care își țin câinii în lanț riscă amenzi usturătoare. Află de când se aplică