The Guardian: Televizoarele Samsung ar păcăli testele de consum energetic

Unele dintre televizoarele Samsung comercializate în Europa consumă mai multă energie decât în timpul testelor oficiale, potrivit unor verificări efectuate într-un laborator idependent, care ridică semne de întrebare dacă aparatele sunt setate special în acest scop, relatează The Guardian, citat de Mediafax. 
Alina Costache
01 oct. 2015, 11:08
The Guardian: Televizoarele Samsung ar păcăli testele de consum energetic

Comisia Europeană a anunţat că va investiga orice fel de acuzaţii legate de manipularea testelor şi s-a angajat să înăsprească reglementările în domeniul eficienţei energetice, pentru a scoate în afara legii orice fel de „dispozitive de apărare” incluse în televizioare şi alte produse de consum, după ce mai multe state membre au semnalat aceste probleme.

Discrepanţele dintre testele oficiale de laborator şi cele efectuate în condiţii reale sunt o reminiscenţă a scandalului VW pornit săptămâna trecută în SUA.

Producătorul auto german a recunoscut că a instalat un software pe 11 milioane de vehicule diesel ale grupului VW din întreaga lume, care să reducă nivelul noxelor în timpul testelor oficiale de poluare la care sunt supuse.

Samsung a negat cu tărie că o funcţie de reglare a luminozităţii ecranului are rolul să înşele testele de eficienţă energetică sau că ar fi „un dispozitiv de apărare”.

Compania sud-coreeană a explicat că funcţia respectivă reduce strălucirea ecranului nu doar în timpul testelor ci ca răspuns la numeroasele tipuri de conţinut care includ filme de acţiune şi evenimente sportive, dar şi emisiuni cu mişcare mai lentă a imaginilor, precum cele meteo.

„Nu există nicio comparaţie între luminozitatea ecranelor şi dispozitivele de apărare utilizate de VW. Nu este o funcţie care se activează doar în timpul testelor. Din contră, este o funcţie care reduce consumul atunci când este detectată o mişcare a imaginii. Mai mult, conţinutul utilizat pentru testarea consumului de energie a fost stabilit de comisia internaţională pentru electrotehnică”, a declarat un purtător de cuvânt al Samsung.

Diferenţa între consumul real de energie ale televizioarelor şi cel din timpul testelor de laborator a fost scoasă la iveală în testele efectuate de un grup de cercetare numit Complian TV, finanţat de UE.

Potrivit ComplianTV, funcţia de luminozitate a televizoarelor Samsung, care reacţionează la mişcarea imaginii, reduce strălucirea şi consumul de energie în condiţii de testare stabilite de comisia internaţională pentru electrotehnică. Condiţiile implică succesiunea rapidă a unui conţinut constând în show-uri TV înregistrate, DVD-uri şi transmisiuni în direct.

În condiţii reale de vizionare, nu sunt înregistrate însă reduceri ale consumului de energie, astfel încât facturile pentru aceasta şi emisiile de dioxid de carbon rezultate sunt mai mari.

„Samsung respectă litera legii dar nu şi spiritul acesteia”, a declarat Rudolf Heinz, manager de proiect la ComplianTV.

Unele dintre rezultatele studiului ComplianTV au fost prezentate marţi, la Londra, la o reuniune a Royal Society sponsorizată de Energy Saving Trust.

Nu există nicio sugestie că Samsung, cel mai mare producător de televizoare la nivel mondial, ar fi avut un comportament ilegal, dar susţinătorii eficienţei energetice consideră că procedurile de testare din UE sunt prea generoase.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihaela Rădulescu, un nou mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner. Cum l-a numit, de fapt 
Capital.ro
Liderii UE intră în negocieri tensionate privind bugetul 2028-2034 înainte de summit
Playtech.ro
Ora la care ar trebui coborâte jaluzelele pentru a scădea temperatura din casă cu câteva grade vara. Așa economisești bani la facturi
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?