Bucureştenii sunt asiguraţi de Ministrul Energiei că vor avea căldură la iarnă

Ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a reiterat, luni, la Roman, că nu vor fi probleme în această iarnă cu alimentarea cu agent termic pentru bucureșteni.
Iulian Tudor
12 oct. 2015, 18:18
Bucureştenii sunt asiguraţi de Ministrul Energiei că vor avea căldură la iarnă

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, declarațiile au fost făcute la Roman, unde ministrul Energiei a participat, luni, la inaugurarea Stației de Comprimare, investiție a Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz, prin sucursala Mediaș.

La rândul său, prezent la eveniment, directorul Romgaz, Virgil Metea, a afirmat că există presiuni, dar și un anumit grad de înțelegere, față de ELCEN în privința programului de eșalonare a datoriilor pe doi ani, subliniind că problemele nu au fost generate de relația comercială dintre cele două companii, restanțele provenind din datoriile pe care RADET le are către ELCEN, relatează Agerpres.

Întrebat despre evoluția elaborării Strategiei Energetice Naționale, șeful de la Energie a precizat că au fost finalizate două capitole, care au prezentat „o fotografie la momentul iernii trecute”.

„Sunt finalizate alte două capitole care vor fi puse în dezbatere publică în aproximativ două săptămâni și mai urmează alte două capitole pentru care s-a finalizat caietul de sarcini, fiind în procedura de selecție a consultantului care va trebui să ne dea principalele răspunsuri pentru viitorul energiei românești. Am încercat să fundamentăm ce ne dorim, cum putem avea un mix energetic echilibrat și eficient, independența energetică și am solicitat ca documentația să ia în calcul mai multe scenarii privind evoluția necesarului de energie în viitor, precum și poziția României pe piața regională. Din această strategie nu va lipsi nici industria minieră, pentru că s-a dovedit în acest an cât este de necesară pentru securitatea energetică a României. Nu ne putem lipsi de 35% din capacitatea de producție a energiei electrice’, a afirmat ministrul.

În altă ordine de idei, Andrei Gerea a anunțat că, luna viitoare, se va semna cu investitorii chinezi Memorandumul de Înțelegere pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Luni, la Roman, a fost inaugurată Stația de Comprimare Roman, care va permite accesarea unui volum de 500 de milioane metri cubi de gaze, facilitând accesul gazelor în Sistemul Național de Transport (SNT) în contextul menținerii unei presiuni ridicate pe o perioadă îndelungată de timp.

Citeşte şi RADET începe probele la cald. Vezi când se dă drumul la căldură în Bucureşti

S-a optat pentru amplasamentul Hârlești (județul Bacău), în apropierea Stației de uscare, astfel încât gazele comprimate la o presiune maximă de refulare de 24 bar să fie condiționate prin aceasta și dirijate în SNT.

Noua facilitate de comprimare de pe Structura Roman asigură accesul la un volum de 500 milioane metri cubi de gaze naturale. În urma testelor efectuate, a fost înregistrat un aport de debit de 176.000 metri cubi/zi, urmând ca acesta să crească pe perioada exploatării’, a arătat directorul general Romgaz, Virgil Metea.

Lucrările, realizate de Asocierea SC Sutech SA Mediaș (Lider de asociere), SC Condmag SA Mediaș și SC Inspet SA Ploiești, au început în data de 9 septembrie 2013 și au fost finalizate pe 28 august 2015, fiind recepționate în 9 septembrie 2015. Investiția s-a ridicat la 57,084 milioane de lei (aproximativ 13 milioane de euro).

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Alina Eriko a plecat din Spitalul Obregia! Incredibil unde încearcă să se reabiliteze
Fanatik.ro
Neagoe a făcut iureș după meci! Cerința expresă pe care o are față de conducerea Petrolului
Capital.ro
Călin Georgescu îi îndeamnă pe români să nu cedeze: Nu trebuie să vă fie frică. Trezirea în conștiință este simplă
Playtech.ro
Cel mai mic oraş din România ca suprafaţă. Are doar 3,2 km pătrați, sigur ai trecut de multe ori prin el
Adevarul
În China prinde contur ideea că încheierea războiului din Ucraina ar fi în interesul Beijingului
wowbiz.ro
Durere uriașă în urma tânărului mort în spitalul din Buzău! Iubita lui Gabriel a cedat, la o săptămână după ce l-a condus pe ultimul drum: „Sufletele s-au cerut…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dominica Trop, cântăreața numită „Tezaur Uman Viu” de UNESCO, a încetat din viață la 87 de ani. Mesajul emoționant transmis de familie
iamsport.ro
Susține că apropierea de Mircea Lucescu i-a distrus relația cu Cornel Dinu: ”Știa că sunt prieten cu el, de aceea s-a comportat așa cu mine”
MediaFlux
Cum se schimbă prețul gazelor după 1 aprilie. Ministru Energiei explică ce înseamnă „mecanismul B” pentru români
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend