Scandal de proporţii. Gheorghe Flutur, acuzat că a finanţat o carte legionară

Consiliul Judeţean Suceava, condus de democrat-liberalul Gheorghe Flutur, a patronat publicarea unei cărţi legionare, avându-l pe copertă pe Corneliu Zelea Codreanu, scrie jurnalul.ro. Demersul a iscat un scandal de proporţii. Institutul Elie Wiesel a catalogat drept revoltătoare promovarea de către instituţia condusă de Flutur a imaginii unui fost legionar care a luat parte activ la politica antisemită a statului. Scandalul a ajuns şi în presa străină.
Romania TV
18 apr. 2012, 11:08
Scandal de proporţii. Gheorghe Flutur, acuzat că a finanţat o carte legionară

Potrivit Jurnalului Naţional, şi mai uluitor este faptul că lucrarea e un volum de poezii pentru copii – „Păţania lui Somnorilă”. Autorul volumului este George Ungureanu, un fost comisar legionar, acum în vârstă de 100 de ani.

Cartea a fost lansată la data de 11 aprilie, la Biblioteca Bucovina „I G Sbiera”, sub egida Consiliului Judeţean Suceava şi cu participarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie.

După ce Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi-a exprimat indignarea, printr-un comunicat de presă, faţă de publicarea acestui volum, Vasile Ilie a declarat pentru Mediafax că „regretă” incidentul şi că se „delimitează”.

Conform Institutului Elie Wiesel, incidentul nu este, de fapt, deloc întâmplător. În anul 2010, acelaşi Consiliu Judeţean Suceava a finanţat o altă carte a legionarului Ungureanu. Este vorba de volumul autobiografic „Prin labirintul vieţii”, în care autorul povesteşte cum, în perioada Statului Naţional Legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941) a fost numit prin Decret al Consiliului de Miniştri, comisar de românizare la Întreprinderea Textilă Română „Nobert Juster”.

„În acest context, este inexplicabil şi revoltător să asistăm la susţinerea şi promovarea imaginii, de către conducerea Consiliului Judeţean Suceava, a unui fost legionar care a luat parte activ la politica antisemită a statului. De asemenea, suntem profund îngrijoraţi de promovarea unei literaturi memorialistice sau destinată tinerei generaţii, având ca mesaj idei şi personaje ale Mişcării legionare”, se arată în comunicatul Institutului Elie Wisel.

Scandalul de antisemitism în care este implicat Flutur a ajuns şi în presa străină. Jurnaliştii de la FOX NEWS îl critică pe liderul PDL pentru că a aprobat finanţarea unei cărţi care promovează un lider al mişcării legionare.

Explicaţiile Consiliului Judeţean

Vicepreşedintele CJ, Vasile Ilie, a precizat miercuri că instituţia pe care o reprezintă „organizează de mai mulţi ani evenimente prin care susţine cultura (conferinţe, seminarii, lansari de carte, expoziţii, acţuni de promovare a tradiţiilor etc), dar nu controlează produsul cultural”.

„Consiliul Judeţean Suceava se delimitează de orice fapt care ar elogia persoane cu un trecut istoric neclar”, susţine Vasile Ilie.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
ML Vitebsk – U Craiova, meci decisiv pentru cariera lui Ștefan Baiaram. Ce club mare din Europa vine să-l urmărească pentru un transfer
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 8 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină în România. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
De ce este Nicușor Dan la Summitul NATO de la Ankara și ce poate obține România. Miza uriașă de la Marea Neagră
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Timiș! Un bărbat a ajuns de urgență la spital, după impactul dintre un autoturism și un autotren
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?