Ministerul Muncii propune prelungirea programului privind căminele pentru vârstnici

Ministerul Muncii propune prelungirea, pentru a doua oară, a programului privind înfiinţarea de cămine pentru persoanele vârstnice în clădirile unor spitale desfiinţate, început în 2011, când au fost desfiinţate 67 de spitale, din cauză că autorităţile locale nu au bani să susţină funcţionarea lor.
Ionela Marcu
17 oct. 2015, 09:20
Ministerul Muncii propune prelungirea programului privind căminele pentru vârstnici

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus vineri în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărării Guvernului nr. 212/2011 pentru aprobarea programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, care prevede prelungirea acestuia cu încă doi ani, până în octombrie 2017, din cauza faptului că autorităţile locale nu dispun de fondurile necesare care să asigure funcţionarea acestor cămine, scrie Mediafax. 

Programul de interes naţional a fost destinat susţinerii funcţionării căminelor pentru persoane vârstnice înfiinţate prin reorganizarea unor unităţi sanitare ineficiente, la acea dată Ministerul Sănătăţii luând decizia de a desfiinţa 67 de spitale, care nu au mai fost finanţate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

„Cunoscându-se nevoia de îngrijire a persoanelor vârstnice, s-a estimat că majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale care aveau în administrare unităţile sanitare menţionate, vor decide desfiinţarea acestora în condiţiile legii, precum şi reorganizarea lor prin înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice prin hotărâre de consiliu local/judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte documentul pus în dezbatere publică.

Iniţial, programul a fost aprobat cu un buget de 200.000.000 lei, luându-se în calcul standardul de cost pentru căminele pentru persoane vârstnice, revăzut în Hotărârea Guvernului nr.23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, respectiv de 1.411 lei/beneficiar/lună, raportat la capacitatea totală a spitalelor, pentru a perioadă de derulare de 33 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2013.

După aproximativ trei ani de aplicare, prin H.G. nr.1027/2013, în decembrie 2013, programul a fost prelungit cu 22 luni, începând cu data de 1 aprilie 2011, dar nu mai târziu de 31 octombrie 2015 şi, în acelaşi timp, au fost extinse criteriile de eligibilitate pentru căminele pentru persoane vârstnice administrate de autorităţile administraţiei publice locale.

De asemenea, bugetul total al programului a fost redus de la 200.000.000 lei la 100.000.000 lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul MMFPSPV care a asigurat totodată implementarea şi monitorizarea acestuia.

Iniţiatorii documentului arată că până în prezent, prin program s-au finanţat cheltuielile de funcţionare a 19 de cămine pentru persoane vârstnice, în sumă totală de 51.023.823 lei.

La 30 septembrie 2015, capacitatea totală a celor 19 cămine finanţate este de 966 de paturi iar numărul efectiv de beneficiari a crescut progresiv, în luna septembrie 2015 fiind înregistraţi 889 de beneficiari cu sume plătite 1.139.853 lei”, se arată în nota de fundamentare.

Prin acelaşi program s-au asigurat cheltuieli care privesc doar achiziţia de consumabile necesare îngrijirii personale curente, de orteze şi echipamente ortopedice, de echipamente şi dispozitive medicale, de recuperare locomotorie, de gimnastică medicală şi de întreţinere, precum şi de echipamente şi materiale necesare funcţionării atelierelor de terapie ocupaţională, a sălilor de gimnastică şi de recuperare funcţională, pentru oricare din căminele pentru persoane vârstnice din sistemul public, pentru creşterea calităţii vieţii beneficiarilor, în cuantum de 681.241 lei care se plătesc până la 30 octombrie 2015.

Iniţiatorii proiectului de act normativ arată că, în prezent, autorităţile administraţiei publice locale întâmpină mari dificultăţi în asigurarea resurselor financiare din bugetele proprii necesare finanţării îngrijirii în regim rezidenţial a persoanelor vârstnice şi majoritatea primăriilor care beneficiază de finanţare din program s-au adresat în repetate rânduri MMFPSPV pentru a solicita prelungirea programului, astfel încât să nu fie nevoite să limiteze admiterea în cămine sau să le închidă.

iniţiatorii documentului mai arată că principalele concluzii care au reieşit din monitorizarea programului indică o capacitate limitată a autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura resursele financiare necesare asigurării funcţionării căminelor, în situaţia în care bugetele consiliilor locale nu sunt susţinute de transferuri cu această destinaţie din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată de la bugetul de stat, aşa cum se întâmplă în cazul centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu dizabilităţi şi cele pentru copii, administrate de consiliile judeţene, dar şi o lipsă de experienţă a personalului de la nivelul autorităţilor locale în ce priveşte identificarea persoanelor vârstnice în nevoie şi informarea populaţiei asupra existenţei căminului, ceea ce a condus la întârzieri în ocuparea locurilor disponibile, chiar dacă sunt multe solicitări de internare neonorate; în această situaţie cresc şi costurile de îngrijire în cămin pentru celelalte persoane asistate.

„În prezent, în România există un număr foarte mic de cămine pentru persoane vârstnice, raportat la numărul de persoane aflate la o vârstă înaintată, fără familie sau care trăiesc singure şi care, din cauza polipatologiei specifice vârstei a treia, devin dependente de ajutorul unui terţ, având nevoie de îngrijire şi supraveghere permanentă în regim rezidenţial. Conform Anuarului Statistic pentru anul 2014, la nivelul anului 2013, în România erau înregistrate 776.739 persoane vârstnice în vârstă de 80 de ani şi peste, acestea reprezentând grupa de vârstă cu cel mai înalt risc de dependenţă, în creştere cu aproximativ 32.000 faţă de anul 2013 şi cu 52.000 faţă de anul 2010. Astfel, la sfârşitul anului 2013, era înregistrat un număr total de 229 cămine publice şi private cu o capacitate totală de 9.825 locuri, din care 103 cămine publice cu 6.941 locuri şi 126 de cămine ale asociaţiilor şi fundaţiilor, cu o capacitate de 5.075 de locuri. Se estimează că numărul cererilor de admitere va înregistra o creştere rapidă în următorii ani, din cauza evoluţiei numărului persoanelor vârstnice care, urmare stării precare de sănătate, situaţiei socio-economice şi familiale, nu îşi mai pot asigura singure îngrijirea la propriul domiciliu”, se arată în nota de fundamentare.

În acest context, MMFPSPV propune prelungirea perioadei de derulare a programului până la 79 de luni, calculată începând cu data de 1 aprilie 2011, dar nu mai târziu de 31 octombrie 2017, pentru eliminarea oricărui risc de închidere a căminelor finanţate din program, cu evitarea unor probleme majore în ce priveşte asigurarea îngrijirii beneficiarilor existenţi.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 26 noiembrie.

DailyBusiness
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României! ”Se încheie niște socoteli!”
Fanatik.ro
Orașul subteran în care populația s-a ascuns din cauza temperaturilor ridicate. Casele se află în mine vechi
Capital.ro
Anunțul lui Călin Georgescu înainte de alegeri. A recunoscut în direct: Cunosc scenariul!
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather, îngrijoraţi de fenomenul periculos care va lovi România în iunie. Nu a mai fost aşa de ani de zile
DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Adevarul
Măcelul cumplit care a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial în Europa. Răzbunarea cruntă care a cutremurat Balcanii
wowbiz.ro
S-a aflat CAUZA MORȚII Cristinei Deleanu! Soțul ei, Eugen Cristea, a mărturisit ce a răpus-o pe celebra actriță
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Netflix surprinde cu o dramă captivantă, despre destin și supraviețuire
Ego.ro
Irina Deleanu a murit! Imagini rare cu actrița, în tinerețe
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Ei sunt elevii care nu vor avea vacanță de Rusalii 2025
Cancan.ro
Eugen Cristea, PRIMELE declarații după moartea Cristinei Deleanu: 'Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și...' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se dau 7.500 de euro pentru proprietarii de mașini vechi. Anunțul oficial de la minister: Este rezonabil!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Alertă de călătorie de nivel maxim pentru Libia. MAE îi îndeamnă pe românii de acolo să părăsească de urgență țara
Pensionarii, obligați să returneze pensia. Ordin de la Ministerul Muncii. Cine sunt cei care trebuie să de banii înapoi
MediaFlux
Sondaj de ultimă oră la prezidențiale! Pe cine vor pune românii ștampila la alegerile din Turul 2
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Surpriza anului 2025. Țara europeană care cucerește turiștii cu prețuri mici și peisaje spectaculoase