Noul dosar al Elenei Udrea: Deputaţii jurişti dau AVIZ vineri pe cererile DNA. Plenul, săptămâna viitoare

Comisia juridică din Camera Deputaţilor are termen până vineri să întocmească raportul pe cele două cereri ale DNA de urmărire penală şi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a Elenei Udrea, în noul dosar. Votul final se va da în plenul Camerei şi va avea loc, cel mai probabil, miercurea viitoare. Dosarul care a ajuns la Parlament cuprinde șapte volume şi are 1.867 de pagini.
Iulian Tudor
21 oct. 2015, 06:14
Noul dosar al Elenei Udrea: Deputaţii jurişti dau AVIZ vineri pe cererile DNA. Plenul, săptămâna viitoare

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va decide, vineri, la ora 11:30, în privinţa solicitărilor justiţiei cu privire la începerea urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, a anunţat, miercuri, vicepreşedintele comisiei Ciprian Nica.

„Am fost încunoştiinţaţi de Biroul Permanent cu două adrese înaintate de către procurorul general, una prin care se cerere încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru fapte de corupţie reţinute în persoana doamnei Elena Udrea în calitate de deputat şi fost membru al Guverului şi a doua cerere tot pentru fapte de corupţie” a spus Nica.

Potrivit acestuia, membrii comisiei au fost informaţi că pot veni să studieze dosarul de şapte volume, un dosar „destul de voluminos”. „Am anunţat-o şi pe doamna Elena Udrea să vină însoţită de avocat, cu mandatul avocaţial în vigoare ca să vină să studieze dosarul şi astăzi şi mâine. S-a stabilit un program până la ora 16,00 pentru că este securizat”, a mai precizat vicepreşedintele comisiei.

După consultarea dosarului, comisia va lua o decizie cu privire la solicitările justiţiei într-o şedinţă specială care va avea loc vineri, la ora 11,30, a spus Nica.

El a menţionat că membrii comisiei vor discuta fiecare capăt de cerere de încuviinţarea a urmăririi penale, reţinere şi arestare, vor fi câte trei buletine de vot, iar plenul va fi probabil miercuri. „Dacă nu va fi cvorum (la comisie-n.r.), vom face o cerere către Biroul permanent pentru a cere un nou termen, probabil pentru luni, motivat de faptul că nu am putut începe şedinţa„, a adăugat Nica.

Ciprian Nica a mai declarat că pe una dintre cereri s-a greşit numele Elenei Gabriela Udrea, fiind numită Mihaela, dar că acest lucru nu este o problemă având în vedere notorietatea persoanei doamnei Udrea.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, miercuri, ca solicitările privind încuviințarea urmăririi penale și a reținerii și arestării preventive a deputatului Elena Udrea să fie trimise Comisiei juridice, care are termen trei zile pentru întocmirea raportului.

„Astăzi am avut pe ordinea de zi o solicitare a procurorului general cu privire la începerea urmăririi penale a deputatului Elena Udrea și o cerere a ministrului Justiției cu privire la reținerea și arestarea preventivă a doamnei deputat. Conform regulamentului, s-au dat trei zile la Comisia juridică pentru întocmirea raportului, asta înseamnă până în ziua de vineri, urmând ca în Biroul permanent de luni să se stabilească când va intra în plen, în maximum cinci zile. Din discuțiile avute cu președintele Camerei, cel târziu miercurea viitoare va fi și votul final, a spus secretarul Camerei Deputaților Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Biroului permanent.

El a adăugat că dosarul Elenei Udrea cuprinde șapte volume, 1.867 de pagini.  DNA a cerut ridicarea imunității pentru urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru noi fapte.

Elena Udrea are dreptul sa vina impreuna cu avocatii sa isi consulte dosarul,  iar comisia trebuie sa o audieze inainte de a da un raport. Deputata va sustine un discurs si in fata plenului.

Cele doua cereri al DNA vor fi discutate la pachet. Cel mai probabil, votul final în plenul camerei va avea loc miercurea viitoare.

Procurorii DNA au formulat două cereri de urmărire penală şi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Solicitările DNA au ajuns la Camera Deputaţilor la aproximativ două ore de la anunţul procurorilor.

Potrivit procedurilor, cele două solicitări vor merge la Comisia Juridică pentru aviz. Elena Udrea are posibilitatea de a merge în faţa deputaţilor jurişti pentru a-şi spune punctul de vedere. Votul final pe cele două cereri se va da in plenul Camerei Deputaţilor.

Elena Udrea: E o NEBUNIE ce se întâmplă. Sunt jocuri de preluare a puterii extrem de perfide

Potrivit unui comunicat de presă, procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Udrea Elena Gabriela, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere (cu referire la declaraţiile de avere din intervalul 2009 – 2012), în perioada în care avea calitatea de membru al Guvernului României, se arată într-un comunciat de presă.

Totodată, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei cererea însoţită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Udrea Elena Gabriela sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de membru al Guvernului României.

Faptele reţinute în sarcina acesteia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

CITEŞTE ŞI: PRIMA REACŢIE a Elenei Udrea după ce DNA cere din nou arestarea ei

Potrivit unor surse judiciare, Radu Budeanu, fostul patron al Cancan, Dan Andronic, patronul Evenimentului Zilei și Bogdan Buzoianu, fondatorul Energy Holding, sunt implicați în noul dosar al Elenei Udrea, pentru care DNA a cerut marți Parlamentului urmărirea penală, reținerea și arestarea preventivă.

Traian Băsescu, prima reacţie după noua cerere de arestare preventivă a Elenei Udrea

Dosarul a fost constituit în baza unor probe date de denunțători. Anterior, Andronic a fost chemat la DNA pentru a aduce documente, în timp ce mai multe percheziții l-au vizat pe patronul Cancan, Radu Budeanu.

Potrivit unor informaţii din presă, Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, ar fi denunțător în noul dosar pentru care procurorii anticorupție cer încuviințarea reținerii și arestării preventiv. Cocoș are calitatea de martor în acest dosar.

CITEŞTE ŞI: DNA cere din nou ARESTAREA Elenei Udrea. Fostul ministru, acuzat că a primit MITĂ 5 milioane de dolari

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Inimaginabil! Un elev din Vaslui luase BAC-ul cu 6,7 dar a făcut contestație. Rezultatul final e fără precedent
Capital.ro
Testare pentru șoferi. Permisul de conducere se va lua mai greu. Noua probă obligatorie
Playtech.ro
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de Guvern
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Tărâmul din România unde timpul se roagă. O comoară pentru veșnicie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Descoperirea misterioasă dintr-o criptă, legată de Vlad Țepeș, care ar putea rescrie istoria...
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Cursul a devenit obligatoriu de la 1 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Anunț important pentru românii care plătesc cu bani cash!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună