Donald Tusk îi critică pe liderii statelor UE privind gestionarea crizei migranţilor

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a criticat joi, la Madrid, pe liderii statelor membre ale Uniunii Europene pentru modul în care gestionează criza refugiaților și a calificat drept 'naive' disputele pe acest subiect atât timp cât Europa nu reușește să oprească la granițele sale valul de migranți, relatează Reuters.
Filip Stan
23 oct. 2015, 05:37
Donald Tusk îi critică pe liderii statelor UE privind gestionarea crizei migranţilor

Aflat în capitala spaniolă ca invitat la Congresul Partidului Popular European (PPE), Tusk s-a referit atât la liderii europeni care susțin necondiționat adoptarea unor măsuri de consolidare a controalelor la granițele externe ale Europei, cât și la cei care le solicită celorlalte state membre să manifeste ‘solidaritate’ și să preia din povara reprezentată de numărul mare de refugiați.

‘Nu mai putem permite ca solidaritatea să fie echivalentă cu naivitatea, deschiderea cu lipsa de ajutor, libertatea cu haosul. Și prin asta mă refer, desigur, la situația de la granițele noastre’, a afirmat Tusk, într-un discurs de cinci minute în fața delegaților PPE.

Fostul premier polonez a subliniat că liderii conservatori europeni nu trebuie să renunțe la ‘datoria primară’ de a apăra teritoriile statelor lor. ‘Dacă vreți să-i ajutați pe alții, în primul rând trebuie să puteți avea grijă de voi înșivă și de cei apropiați’, a spus el, salutând măsurile luate de gazda reuniunii PPE, premierul spaniol Mariano Rajoy, pentru reducerea imigrației ilegale în Spania.

Citeşte şi CRIZA IMIGRANŢILOR. Gard din sârmă ghimpată la graniţa cu România

Cancelarul german Angela Merkel, care a avut la rândul său o intervenție în cadrul Congresului PPE, susține măsurile decise de Consiliul European în acest an, printre care controale mai stricte la granițele externe ale UE, dar și schema de redistribuire a refugiaților între țările membre ale blocului comunitar.

Congresul Partidului Popular European a adoptat o rezoluție ce recomandă accelerarea procedurilor de azil și îmbunătățirea procesului de primire a refugiaților, dar insistă pe întărirea controalelor la frontierele externe, expulzarea celor care nu obțin azil, lupta împotriva traficanților și încheierea de acorduri cu țările de origine și de tranzit pentru limitarea afluxului de imigranți.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Ce adversari ar putea avea Craiova în UEFA Champions League. Traseu înfiorător pentru olteni
Capital.ro
Premiu pentru cuplurile de pensionari. Vârstnicii din România care pot încasa 500 de lei de la Primărie
Playtech.ro
Orașele din România unde populația scade cel mai rapid. Județele care pierd cei mai mulți locuitori de la un an la altul
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Tudorel Stoica a dat cărțile pe față: ”Valentin Ceaușescu a făcut Steaua '86! Fără protecția lui, s-ar fi ales praful. Ion Alecsandrescu nu a fost determinant”
MediaFlux
O mai ții minte pe Gina Felea, tânăra parodiată de Anca Dinicu în serialul „Băieți de oraș”? Cum arată și cu ce se ocupă astăzi
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi