Misiunea de salvare a prizonierilor din Irak a afost o SITUAŢIE UNICĂ, şi nu o schimbare de tactică

Misiunea de salvare din Irak, sprijinită de Statele Unite și care a condus la eliberarea a aproximativ 70 de prizonieri ai Statului Islamic dar s-a soldat cu moartea unui militar din cadrul forțelor speciale americane, a fost o "circumstanță unică" și nu o schimbare de tactică americană în război, a declarat joi Pentagonul.
Filip Stan
23 oct. 2015, 06:17
Misiunea de salvare a prizonierilor din Irak a afost o SITUAŢIE UNICĂ, şi nu o schimbare de tactică

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului Peter Cook a precizat într-un briefing că secretarul apărării Ash Carter a aprobat implicarea Statelor Unite în operațiune pe baza autorității pe care o are în actualul conflict și a notificat responsabilii securității naționale de la Casa Alba înainte de a avea loc misiunea.

El a adăugat că forțele speciale americane au furnizat elicoptere pentru misiune și au trimis unele trupe pentru a fi alături de combatanții kurzi Peshmerga care au condus raidul. În afară de uciderea militarului american, mai mulți combatanți Peshmerga au fost răniți, a mai precizat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.

Citeşte şi Pentagonul anunţă uciderea liderului grupării Khorasan în cursul unui raid aerian în Siria

Canalul CNN a anunțat de asemenea că operațiunea, care a avut loc la Hawija, în nordul Irakului, a permis eliberarea a 70 de ostatici din mâinile grupării jihadiste Statul Islamic. Alte mass-media americane au menționat de asemenea operațiunea din Hawija, însă fără a face un bilanț.

Potrivit The New York Times, operațiunea a mobilizat elicoptere americane și forțe speciale kurde și americane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT