Iohannis: Avem o masă critică de oameni COMPETENŢI şi cu VIZIUNE în EDUCAŢIE, dar lipseşte INTERCONECTAREA

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, vineri, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la fondarea Universității Creștine "Dimitrie Cantemir", în care afirmă că România are mare nevoie de absolvenți de studii superioare bine pregătiți și implicați.
Iulian Tudor
23 oct. 2015, 14:27
Iohannis: Avem o masă critică de oameni COMPETENŢI şi cu VIZIUNE în EDUCAŢIE, dar lipseşte INTERCONECTAREA
„România puternică nu poate fi construită fără o educație puternică. Sectorul privat de învățământ superior și-a dovedit capacitatea de a se dezvolta și adapta nevoilor, fiind un partener în reformele educaționale de până acum. Sunt însă, ca peste tot, și lucruri ce pot fi îmbunătățite, cu scopul de a oferi o experiență educațională de calitate și un mediu de cercetare performant studenților și corpului profesoral, dar și de a răspunde proactiv la nevoile angajatorilor și la provocarea internaționalizării educației. Societatea românească are mare nevoie de absolvenți de studii superioare bine pregătiți și implicați. Aceștia, odată integrați în piața muncii, contribuie la competitivitatea României în plan economic și științific. Învățământul universitar particular are un rol esențial în acest proces„, a afirmat șeful statului în mesajul citit de consilierul prezidențial Dan Mihalache.
 

El a susținut că la momentul intrării în cel de-al doilea secol de existență ca stat modern, România are nevoie de obiective de țară clare și bazate pe o viziune coerentă, dar și de un sistem educațional și de cercetare conectate la acestea.

„Există nevoie și dorință de schimbare la nivelul comunităților școlare și academice, dar și temeri justificate privind predictibilitatea și stabilitatea unui nou act de reformă. Avem deja o masă critică de oameni competenți și cu viziune în domeniu, dar lipsesc interconectarea și uneori dialogul între aceștia”, a arătat Iohannis.

Șeful statului a menționat că Universitatea „Dimitrie Cantemir” este un exponent al rolului important al sectorului privat de educație din România pentru creșterea calității și relevanței sistemului de învățământ superior românesc.

„Ca președinte al României, sunt deschis la parteneriatul cu instituțiile românești de învățământ superior, publice și particulare deopotrivă, pentru creionarea unei viziuni și strategii pe termen lung în domeniul educației și cercetării. Vă invit la un dialog constructiv, pornind de la experiența dumneavoastră și de la un set de valori fundamentale — excelența în actul educațional și în activitățile științifice, integritatea academică și responsabilitatea”, a mai transmis Iohannis.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
FRF, inovație în transferuri! Cluburile pot expune jucătorii pe care vor să-i împrumute pe o platformă
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cum economisești bani la plata carburantului în drum spre Grecia sau Bulgaria. Trucurile simple care salvează sute de lei
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
EXCLUSIV Primele imagini de la priveghiul actriței Adela Mărculescu. Trupul neînsuflețit, depus la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“. Unde va fi înmormântată FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România