Hoţii care au jefuit femeia de la Craiova au fost prinşi

Cele două persoane care au jefuit o femeie accidentată de maşină la Craiova au fost prinse de poliţişti. Suspecta este deja la audieri, iar cel care a operat împreună cu ea urmează să fie adus şi el în faţa anchetatorilor. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi cu ajutorul imaginilor cu jaful publicate în presă.
Romania TV
20 apr. 2012, 11:25
Hoţii care au jefuit femeia de la Craiova au fost prinşi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Dolj, agent Amelia Căprărin, citat de Mediafax, autorii tâlhăriei sunt un bărbat şi o femeie, ambii de etnie romă, care au fost prinşi vineri de poliţişti.

Poliţiştii doljeni au început o anchetă şi au audiat mai mulţi martori în cazul unei femei care a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni şi în timp ce era la pământ a fost jefuită, incidentul, petrecut în 6 aprilie, fiind filmat, iar imaginile fiind difuzate joi pe internet.

„Incidentul a avut loc în data de 6 aprilie. Femeia a fost lovită de o autoutilitară pe trecerea de pietoni din cartierul 1 Mai şi a suferit o contuzie la genunchiul stâng. Şoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală. Când au ajuns poliţiştii, ea era deja în ambulanţă. În urma imaginilor (n.r. – cu femeia jefuită de hoţi în timp ce era culcată la pământ), poliţiştii s-au autosesizat şi se fac cercetări pentru identificarea autorilor”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Potrivit anchetatorilor, femeii i-a fost sustrasă suma de zece lei.

Martorii au povestit că Luminiţa Cojocaru, în vârstă de 49 de ani, a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni, iar în timp ce era la pământ două persoane s-au apropiat de ea şi i-au căutat prin lucruri pentru a o jefui.

„Femeia era la pământ şi am văzut cum nişte persoane se apropie de ea şi încep să-i caute prin plase. Dânsa mi-a povestit după că hoţii s-au uitat în ochii ei şi s-au aplecat să-i ia cerceii, dar ea, cu ultimele puteri, a pus mâinile la urechi. A avut noroc la un moment dat, când a apărut o doamnă şi s-a aşezat paravan ca hoţii să nu-i ia tot ce avea asupra ei”, a declarat Elena Dinu, martoră la acest incident.

Rudele femeii au spus că, imediat după producerea accidentului, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind diagnosticată cu contuzie la genunchiul stâng, însă nu a necesitat spitalizarea, de două săptămâni femeia fiind în concediu medical.

Pentru a ieşi din starea de şoc, femeia va fi consiliată de un psiholog.

„Am văzut şi noi imaginile la televizor. Mama a avut doar documente, pe care hoţii le-au aruncat apoi chiar sub maşina Poliţiei. Am mers la Poliţie şi am dat numărul maşinii în care s-au urcat hoţii. I-am întrebat dacă o să-i identifice şi ne-au zis să depunem plângere. Vrem, deocamdată, ca mama să fie sănătoasă”, a declarat fiica victimei, care a refuzat să-şi decline identitatea.

În cursul zilei de joi, pe internet au apărut imagini în care o femeie care zăcea pe asfalt după ce a fost lovită de o maşină a fost jefuită de două persoane – un bărbat şi o femeie – care i-au căutat prin bagaje.

Potrivit imaginilor difuzate pe internet în cursul zilei de joi, bărbatul, care a luat o geantă de pe carosabil şi a dus-o pe spaţiul verde, a căutat în bagaj şi a băgat apoi ceva în buzunar. Ulterior, şi femeia a început să caute în geanta victimei, ascunzând obiecte din interiorul acesteia în cămaşă.

În jurul victimei şi a celor doi hoţi au apărut mai mulţi oameni, care însă nu păreau să intervină pentru a o ajuta pe femeia lovită de maşină.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT