Traian Băsescu, despre votul în cazul Elenei Udrea: Nu a fost o CONFUZIE. Majorităţii i s-a părut prea mult

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, după votul din Camera Deputaţilor, că majoritatea deputaţilor au fost împotriva arestării Elenei Udrea şi că "nu a fost o confuzie", ci "un mesaj, o invitaţie la o oarecare decenţă". "Cred că li s-a părut prea mult parlamentarilor", a spus Băsescu.
Iulian Tudor
28 oct. 2015, 19:20
Traian Băsescu, despre votul în cazul Elenei Udrea: Nu a fost o CONFUZIE. Majorităţii i s-a părut prea mult

Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că majoritatea deputaţilor prezenţi în Camera Deputaţilor au votat împotriva arestării Elenei Udrea.

„Categoric că majoritatea parlamentarilor prezenţi au fost împotriva arestării. Povestea că au confundat urnele…. am fost parlamentar două legislaturi. Nu poţi să confunzi urnele: una albă, una neagră. Cred că au fost parlamentari care au plecat cu bilele, dar în niciun caz nu a fost o confuzie a majorităţii rămase la vot„, a spus Traian Băsescu, la un post de televiziune.

Probabil şi majorităţii parlamentare i s-a părut foarte mult. A fost arestată odată cu votul Parlamentului, apoi, într-o singură zi, după ce a făcut declaraţii legate de SRI, DNA, i s-au cerut trei arestări şi acum următoarea, şi probabil vor mai urma, nu-mi dau seama, nu vreau să fiu prooroc mincinos. Cred că li s-a părut prea mult parlamentarilor.

Dacă ar fi fost la a doua solicitare, cred că o executau fără să clipească, pentru că Udrea e departe de a fi un politician simpatizat de parlamentari.

V-am explicat cum au gândit în condiţiile în care am fost mai mult de opt ani membru al Parlamentului şi cred că s-au gândit că parcă e prea mult pentru o femeie să o ţii la beci legată înainte de a fi judecată. Cred că aici a fost judecata parlamentarilor şi nu o tentativă de a înfrunta justiţia„, a explicat Băsescu.

Mai mult, fostul preşedinte consideră că votul deputaţilor pentru reţinerea Elenei Udrea nu a fost „întâmplător”. „Nu cred că a fost întâmplător votul pentru reţinere. Au spus „ok, vreţi să o arestaţi, e femeie, e la a cincea cerere de arestare, uite, vă dăm o zi, dar e prea mult pentru o femeie”. Cred că a fost un mesaj, o invitaţie la o oarecare decenţă„, a mai precizat Băsescu.

DOSARUL Elenei Udrea. Când va fi CITAT fostul ministru la DNA după votul pentru REŢINERE

Totodată, Traian Basescu a declarat ca in campaniile electorale „mare parte din banii partidelor s-au dus in presa, cu sacosa”. „Unii au sustinut televiziuni antidemocratice, altii televiziuni de dreapta”, a afirmat Basescu.

„Campania mea din 2009 a costat 18,9 milioane lei. Ultima campanie electorala din 2014 a costat cam la jumatate, in conditiile in care toata tara era plina de afisele celor doi candidati. Mare parte din bani (din campaniile electorale) s-a dus in presa, cu sacosa. O alta mare parte s-a dus la firme de publicitate, o alta mare parte la cumparat galeti, la…”, a declarat Traian Basescu. 

Plenul Camerei Deputaților a admis, miercuri, cererile Justiției privind urmărirea penală și încuviințarea reținerii Elenei Udrea, în timp ce pentru arestarea preventivă nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.

Deputații au votat mai întâi cererea de urmărire penală a Elenei Udrea, iar apoi au fost supuse votului cu bile concomitent cererile privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a acesteia.

Dacă în ceea ce privește votul asupra cererii privind urmărirea penală a Elenei Udrea decizia a fost favoarea solicitării DNA, în cazul încuviințării reținerii acesteia au fost dezbateri în cadrul comisiei de numărare de mai bine de o oră, după ce s-a constatat că au fost introduse în urne mai multe bile decât deputații prezenți.

În cele din urmă, s-a anunțat că încuviințarea reținerii a adoptată de plenul Camerei Deputaților cu 123 de voturi „pentru” și 119 „împotrivă”, iar pentru solicitarea privind arestarea preventivă s-au înregistrat 115 voturi „pentru” și 105 „împotrivă”, nefiind întrunit numărul de voturi necesar — 122—pentru adoptarea hotărârii în acest caz.

Elena Udrea a anunțat că nu are de gând să conteste votul colegilor săi asupra cererilor de reținere și de arestare preventivă.

Nu contest nimic. Eu cred că (deputații — n.r.) au dat-o ca la rabin. Adică, hai să fie una și pentru procuror, una și pentru Udrea. Cred că așa au dat-o. Pentru că e imposibil să nu fi fost voturi anulate, știm cu toți că au fost„, a arătat Udrea.

Întrebată dacă crede că va mai fi reținută de procuror, în condițiile în care deputații au respins cererea de arestare preventivă, ea a spus: „Eu vreau să fiu reținută și vreau să port din nou cătușe. Haideți, dacă e circ, să fie până la capăt!„.

CITEŞTE ŞI: Elena Udrea, către colegii săi deputaţi: Fiţi convinşi că va veni şi rândul vostru

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Facturile la apă caldă în București, calculate în Internet Explorer. CMTEB nu are bani de un sistem informatic nou, dar dă 1 milion de lei pe apă minerală
Capital.ro
Se suspendă plata pensiei. Termen limită pentru mii de pensionari români. Certificatul trebuie trimis săptămâna aceasta
Playtech.ro
Ce trebuie să faci când primeşti o citaţie: paşi de urmat, conform unui avocat
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj