CALENDAR ORTODOX 2015. Ce sfinţi sărbătorim sâmbătă, 31 octombrie

CALENDAR ORTODOX 2015. RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Romania TV
30 oct. 2015, 17:25
CALENDAR ORTODOX 2015. Ce sfinţi sărbătorim sâmbătă, 31 octombrie

Ortodoxe
Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah

Greco-catolice
Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah

Romano-catolice
Sf. Alfons Rodriguez, călug.

Sfinții Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 31 octombrie. Tradiția îi socotește printre cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, iar în Sfânta Scriptură sunt consemnaţi ca lucrând împreună cu Sfântul Apostol Pavel la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11).

Sfântul Stahie a fost așezat episcop în Bizanț de Sfântul Apostol Andrei. Sfinții Amplie și Urban au fost puși episcopi tot de Sfântul Andrei: Amplie în Odisopole (Varna de astăzi), iar Urban în Macedonia. Au fost amândoi martirizați.

Sfântul Narcis a fost pus episcop la Atena, Sfântul Apelie, la Heracleea, iar Sfântul Aristobul în Britania și, mărturisind pe Hristos, au plecat din această lume.

Pe 31 octombrie este pomenit și Sfântul Mucenic Epimah. Originar din cetatea Pelusiu din Egipt, Sfântul Mucenic Epimah era un creștin râvnitor. A trăit în timpul guvernatorului Apelian, care chinuia creștinii din Alexandria. În timp ce se aduceau jertfe idolilor, Epimah a răsturnat jertfelnicul. A fost prins și supus la chinuri. În timpul schingiuirilor, s-a apropiat de el o femeie care era oarbă de un ochi. Dar căzând o picătură din sângele sfântului mucenic, ochiul i s-a vindecat. Sfântul Mucenic Epimah a primit sfârșit său mucenicesc prin tăierea capului.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Toto Dumitrescu, condamnat definitiv după ce a fugit de la locul unui accident în 2025. Ce sentință a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Capital.ro
Curs valutar vineri, 11 septembrie. Ce valoare au înregistrat euro și dolarul la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață fosta ministră de Externe a Italiei! Emma Bonino a militat pentru drepturile românilor
iamsport.ro
Cel mai scump transfer al FCSB, OUT din prima echipă
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului