Germania şi partenerii săi de coaliţie NU se ÎNŢELEG în privinţa gestionării valului de migranţi

Cancelarul german Angela Merkel și partenerii săi de coaliție nu au reușit duminică să ajungă la un consens în cadrul unei reuniuni organizate la Berlin pentru depășirea diferențelor privind modul de gestionare a valului de refugiați care ajung în Germania.
Filip Stan
01 nov. 2015, 13:48
Germania şi partenerii săi de coaliţie NU se ÎNŢELEG în privinţa gestionării valului de migranţi

Berlinul se așteaptă ca în Germania să ajungă în acest an între 800.000 și un milion de migranți, de două ori mai mult decât în toți anii precedenți și mult peste numărul celor care urmează să ajungă în orice altă țară membră a Uniunii Europene.

Presa germană a calificat reuniunea de duminică dintre cancelarul Angela Merkel și președintele Partidului Social-Democrat (SPD), Sigmar Gabriel, și liderul conservatorilor bavarezi, Horst Seehofer, ca fiind un „summit de criză” între partenerii coaliției de guvernare.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, a descris discuțiile ca fiind „constructive”, însă a precizat că cei trei lideri se vor întâlni din nou joi, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Atitudine dură a preşedintelui PPE în criza refugiaţilor: Nu putem accepta toată MIZERIA LUMII

„Există multe puncte de vedere comune, iar altele rămân să fie discutate și soluționate”, a mai spus Steffen Seibert, adăugând că printre acestea se numără și ideea introducerii așa-numitelor „zone de tranzit” la punctele de trecere a frontierei pentru procesarea cererilor de azil.

Liderul conservatorilor bavarezi (CSU), Horst Seehofer, dorește măsuri mai dure pentru stoparea afluxului de refugiați. Unii membrii CSU doresc chiar un mai mare control sau chiar închiderea granițelor Germaniei.

Pentru a detensiona situația din cadrul coaliției, oficialii conservatori s-au așteptat ca Seehofer să vină de la ședința de duminică cu un acord pentru introducerea zonelor de tranzit. Unii membri SPD au spus însă că nu ar fi de acord cu astfel de zone.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, critici pentru Bergodi și Pancu după show-ul din U Cluj – Rapid: „Mă așteptam la altceva”
Capital.ro
Românii care nu își retrag banii din pensia privată, deși au atins vârsta de pensionare: Vor avea un câștig mai mare
Playtech.ro
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova în 2026 și ce tematică a fost aleasă. Târgul, desemnat cel mai bun din Europa
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
S-a aflat! Motivul incredibil care l-ar fi convins pe Filip Stojilkovic să semneze cu Rapid
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT