Noi mărturii CUTREMURĂTOARE: „I se topiseră buzele…Rămâneam cu pielea ei în mână, dar eram singura speranţă”

”Am fost în Colectiv când s-a întâmplat tragedia. Nu-mi plăcea foarte mult formația, ieșisem pentru că venise în București vărul meu care tocmai și-a început serviciul undeva în provincie și voiam să-mi povestească cum e pe acolo. Am ascultat două melodii și i-am zis vărului meu să ieșim afară, ca să putem vorbi liniștiți. La a treia melodie, a izbucnit incendiul. Inițial am crezut că e o bătaie, ieșiseră vreo 30-40 de oameni și se auzeau zgomote dinăuntru. După câteva secunde, am văzut un fum negru și gros ieșind pe cele două uși mici ale clubului. Totul a pornit de la patru artificii amărâte care au aprins antifonarea de pe pereți. În 30 de secunde s-a aprins tot tavanul, ca o torță. Flăcările ardeau cu presiune. În buluceala către ieșire, oamenii s-au împiedicat și au căzut unul peste altul, blocând ieșirea. Când m-am apropiat, am văzut intrarea blocată de un morman de oameni căzuți, negri, unii fumegând, alții cu flăcări în cap sau pe haine. Cei câțiva oameni care eram afară și cei câțiva care au reușit să iasă am început să tragem oamenii din morman. Toți stăteau cu mâinile întinse să fie trași din și de sub grămadă, dar se aruncau tot timpul alții peste. Ce e și mai crunt e că cei pe care reușeam să-i scoatem erau trași prin cioburile sticlelor sparte de la intrare. Am scos (noi, cei care eram acolo) un băiat ars care s-a ridicat și avea mâna stângă plină cu cioburi înfipte în ea. Am scos oameni de pe care au ars complet hainele, până și chiloții, un băiat de pe care arsese tricoul și spatele era în flăcări, având burete din ăla topit care îi ardea încontinuu pe spatele gol. Niciunul dintre cei care erau în flăcări nu se străduia să stingă focul de pe propriul corp, doar să iasă. Am văzut o fată căreia i se topiseră buzele. Trăgeam de mâinile întinse și rămâneam, uneori, cu pielea lor în mână. Imaginea cea mai impresionantă pentru mine a fost aceea a unui copil, nu știu dacă era băiat sau fată, negru, cu părul ars, pe undeva la mijlocul grămezii, care nu putea să mai strige după ajutor sau să mai spună ceva și nu făcea decât să întindă ambele mâini vlăguite înspre mine, privindu-mă ca și cum aș fi fost ultima lui speranță.

Recunosc că atunci când s-a terminat toată grămada m-am speriat cel mai rău, pentru că nu îl găsisem pe celălalt văr al meu, care rămăsese înăuntru. Am încercat să intru, mi-am pus o căciulă la gură, dar nu am reușit. După 3 pași, nu mai vedeam nimic, mă usturau limba și ochii și m-am întors. Din fericire, vărul meu a scăpat cu niște arsuri care nu sunt foarte grave prin comparație, dar numai prin comparație.

Toată lumea a ajutat mult, foarte mult. Nu aveam loc tot timpul să ajut. Chiar și câțiva dintre cei scăpați din flăcări ajutau. Nu am văzut niciun spectator inactiv. Este clar faptul că, dacă nu ajuta toată lumea la eliberarea ieșirii în momentele critice de la început, mureau mult mai mulți dintre cei care nu au reușit să iasă din prima. Ieșirea a fost eliberată în câteva minute, pompierii au început să acționeze mult mai târziu.

Apoi au apărut polițiștii. Unii dintre ei au intervenit chiar și fără echipament, jandarmii au intrat direct, cu mult curaj. Pompierii au ajuns ultimii, dar au salvat tot ce mai era de salvat. SMURD-ul, providențial ca întotdeauna. Mulțumiri și respect.

Alte articole

Mama unei victime de la Colectiv, mărturisiri cutremurătoare, la 6 ani de la incendiu: „Am divorţat, suntem o familie rătăcită. Voiam să-mi iau viaţa”

Condoleanțe sincere familiilor îndurerate.”, a scris George Chiriță pe contul lui de Facebook.